fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Sebastian Ghiță îl atacă pe Victor Ponta pe care-l compară cu Emil Boc

Citește Și

- Reclamă -

ghita ponta - Ziarul INCOMODSebastian Ghiţă lansează un atac la Victor Ponta pe care îl compară cu Emil Boc! Dat afară din PSD, deputatul care se află sub control judiciar și cu o parte din avere sub sechestru în dosarul cumnatului lui Ponta e de părere că premierul a intrat într-o spirală a populismului, care va afea efecte negative pe termen lung.

„Votul de astăzi este o greşeală. Intrăm într-o spirală a populismului care ne va afecta pe termen lung. Nu putem sa periclităm acumulările economice de până acum prin măsuri precum dublarea alocaţiilor. Preşedintele Iohannis şi premierul Ponta trebuie să fie responsabili şi să spună stop acestui joc populist. România nu poate să fie condusă de complexele freudiene ale unor tinere precum Pocora şi Gorghiu”, a declarat Sebastian Ghiţă.

- Reclamă -

Acesta este de părere că preşedintele Klaus Iohannis nu ar trebui să promulge astfel de legi, chiar dacă sunt propuse de PSD sau de PNL.

„Iar facem precum Emil Boc şi PDL? Dublăm salariile, iar apoi ne batem joc de oameni că nu le mai putem plăti? Cred sincer ca preşedintele Iohannis nu trebuie sa promulge legi făcute din politicianism, pe picior, din întâmplare, chiar dacă ele sunt propuse de PSD sau de PNL. Putem să facem lucrurile corect în ţara asta, indiferent de costul politic?”, a adăugat Sebastian Ghiţă.

Plenul Camerei Deputaților a votat, miercuri, dublarea alocațiilor de stat pentru copii. Deputaţii au aprobat, cu unanimitate de voturi, majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei. Camera Deputaţilor este forul decizional.

- Reclamă -

sursa: stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Voluntarii Rompetrol au plantat puieți forestieri în Păltiniș, județul Sibiu

Rompetrol a plantat la Păltiniș, județul Sibiu, aproximativ 5000 de puieți forestieri de molid pe o suprafață de 1,1...
Sari la conținut