fbpx
duminică, mai 19, 2024
spot_img

Spitalul de Pediatrie nu mai are Secție de Terapie Intensivă. Ce spune conducerea primăriei

Citește Și

- Reclamă -

Spitalul de Pediatrie Ploiesti - Ziarul INCOMODCriza lipsei medicilor anesteziști din Prahova își face primele efecte grave! Direcția de Sănătate Publică Prahova a decis ca secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Pediatrie să fie închisă, până la remedierea problemei. În prezent, la Pediatrie mai are contract de muncă un singur doctor anestezist, iar pentru a putea asigura garda sunt necesari patru. Situația este critică, iar reprezentanții Primăriei, alături de conducerea spitalului, se află în momentul de față la Ministerul Sănătății, încercând să găsească o soluție rapidă.

„Au fost două posturi de anesteziști, dintre care o doamnă a câștigat un concurs și a plecat la Maternitate. O gardă trebuie să aibă minim patru anesteziști, drept urmare DSP ne-a trimis o adresă prin care ne-a informat că se suspendă activitatea de la ATI (Terapie Intensivă), având în vedere că nu se poate aisgura continuitatea asistenței medicale, prin gardă. Acum căutăm soluții pentru a întregi garda, prin prestări servicii. Postul se va scoate la concurs, dar asta durează. Până atunci trebuie să reluăm activitatea pe ATI. Sunt acum la Minister cu directorul medical, încercăm să găsim o rezolvare, dar nu este doar problema Spitalului de Pediatrie. Același lucru se întâmplă și la Județean și în alte spitale. Trebuie să găsim medici anesteziști, dar să găsim și o ofertă pe măsură, atât financiar cât și în ceea ce privește celelalte condiții oferite, cazare, transport. Însă acest lucru nu depinde doar de Executiv, trebuie luată o Hotărâre la nivel de Consiliu Local. Lucrurile acestea se întâmplă pentru că apar spitale private care plătesc de 3-4 ori mai bine, ei fiind plătiți la oră pe o gardă.”, a declarat viceprimarul Ploieștiului, Iolanda Băzăvan, pentru ziarul Incomod.

- Reclamă -

În momentul de față, urgențele de la Spitalul de Pediatrie sunt preluate pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, sau a Spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală. Însă, nici aici nu sunt angajați suficienți anesteziști, iar criza se poate agrava în orice moment.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Imagini de la incendiul din Comarnic. Un bărbat a fost rănit

O locuință din Comarnic a fost cuprinsă de flăcări duminică dimineață. În incendiu au fost prinse și câteva anexe...
Sari la conținut