fbpx
vineri, mai 3, 2024
spot_img

Sute de oameni au donat zeci de mii de euro în contul unui șarlatan, convinși că ajută o fetiță bolnavă. Unde ajungeau banii în realitate

Citește Și

- Reclamă -

Nu mai puțin de 25.000 de euro a reușit să câștige un escroc de la oameni de bine care au donat bani crezând că ajută o fetiță bolnavă să ajungă la tratament.

În realitate banii au ajuns la un individ din Timiș care a ”vândut” pe Facebook o poveste impresionantă, despre situația disperată a unui copil grav bolnav.

- Reclamă -

”La data de 14 iunie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale – Sector 3 au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic, prejudiciul creat fiind de aproximativ 25.000 de euro.

Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada decembrie 2022 – mai 2023, un bărbat ar fi postat pe mai multe site-uri un anunț umanitar, cuprinzând informații contrare datelor realității, respectiv, ar fi prezentat cazul unei minore ce suferă de o boală incurabilă. Astfel, bănuitul ar fi solicitat și încasat, de la 250 de persoane, diferite sume pentru a fi folosite la tratamentul specific”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

În urma efectuării perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe documente despre care există suspiciuni că sunt falsificate, telefoane mobile și unități de calculator, precum și trei cărți de identitate falsificate. De asemenea, au fost identificați și ridicați 5.000 de lei și un card în contul căruia se află 21.000 de lei, sume ce urmează a fi indisponibilizate.

- Reclamă -

Bărbatul, de 36 de ani, a fost condus la audieri, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, acesta va fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale –  Sector 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune (250 de acte materiale) și fals informatic.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului  Poliției Județene Timiș.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Oamenii sunt evacuați la Slănic chiar înainte de Paște. Craterul care pune în pericol blocurile se adâncește văzând cu ochii

Noi evacuări în orașul care se surpă. Prefectul din Prahova cere și mai multor oameni să plece din case...
Sari la conținut