Primăria Ploiești a anunțat începerea programului de reparații curente și întreținere a străzilor, iar strada Maramureș, aflată în apropierea centrului orașului, va intra de miercuri în acest program, ceea ce va duce la închiderea completă a circulației și, automat, la devierea traseelor TCE.
Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a dispus, luni, demararea programului local de reparații curente și întreținere străzi, a anunțat municipalitatea într-un comunicat. Au fost emise ordinele de începere a lucrărilor pentru următoarele zone:
– Strada Maramureș – intersecție cu strada Rudului până la Colegiul Național „Mihai Viteazul” (intrarea elevilor);
– Strada Baraoltului – intersecție cu strada Eremia Grigorescu până la intersecție cu strada Erou Moldoveanu Marian;
– Sens Giratoriu – Biserica „Sf. Împărați” ( Strada I.L.Caragiale/ Strada Rudului/ Strada Take Ionescu)
– Intersecție strada Cosminele/ Aleea Stânișoarei.
Pe Maramureș, stradă care asigură legătură dinspre vestul orașului spre centru sau spre Bulevardul Independenței și Gara de Sud, lucrărilor sunt programate în perioada 21 – 24 februarie. Riveranii și cei care și-au parcat marți mașinile pe această arteră au primit deja afișe prin care au fost informați că strada va fi complet închisă în această perioadă.
Trafic închis, în perioada 21 – 24, pe strada Maramureș
Măsura va duce, automat, și la devierea unor trasee TCE. Compania de transport public a anunțat, marți, cum se va derula programul în această perioadă.
„În perioada de 21.02.2024 – 24.02.2024 se închide circulația rutieră pe strada Maramureș din cauza lucrărilor de asfaltare a carosabilului. Traseele publice locale din Ploiești se modifică astfel:
Tr.2: la sensul spre sud, traseu normal până la intersecția străzilor Plăieșilor cu Rudului, apoi stânga Rudului, dreapta Tache Ionescu, dreapta Piața Victoriei și în continuare ruta cunoscută. Nu se efectuează statia Liceul Mihai Viteazul și în locul acesteia se va face oprire pentru debarcare/îmbarcare în stația Filarmonica Paul Constantinescu. La sensul spre vest ruta nu se modifică.
Tr.36 și 305: traseu normal până la intersecția străzilor Plăieșilor cu Rudului, apoi stânga Rudului, dreapta Tache Ionescu, dreapta Piața Victoriei și în continuare ruta cunoscută. Nu se efectueaza stația Liceul Mihai Viteazul și în locul acesteia se va face oprire pentru debarcare/îmbarcare în stația Tache Ionescu. Celălalt sens de deplasare nu se modifică”, a anunțat TCE Ploiești, în comunicatul de presă transmis marți de TCE Ploiești.