fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Tudorel Toader, despre motivele refuzului Serbiei de a-l extrăda pe Sebastian Ghiță: „Și eu sunt curios”

Citește Și

- Reclamă -

Tudorel Toader a spus că nu a primit documente privind refuzul de extrădare a lui Sebastian Ghiță, însă le așteaptă pentru a vedea motivele pentru care a fost luată această decizie, subliniind că judecătorii din Serbia au avut în vedere aspecte ce vizează procedura, nu fondul cauzei, relatează Mediafax.

„Până vineri, la sfârșitul programului nu venise nimic. Voi vedea astăzi. Sigur o să aflam și imediat ce vom vedea motivele vi le comunicam. Doar o precizare – faptul că statutul pe care l-a primit are caracter provizoriu. În al doilea rând, și eu sunt curios să vedem motivele, să vedem cine l-a trimis în judecată, să vedem probele care au fost administrate. Probabil judecătorii sigur au luat în considerare chestiuni de procedură și nu de fond și sigur le examinăm. Apropo de cine l-a trimis în judecată – au fost cei de la DNA Ploiești”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader.

- Reclamă -

Precizările vin după ce Înalta Curte de Justiţie din Belgrad a respins cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă şi a stabilit că este eligibil pentru obţinerea azilului, decizia finală urmând să fie luată de Ministerul sârb de Interne.

Sursa: www.hotnews.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut