fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

VIDEO Bătrâna rănită în explozia de la Spitalul Județean a murit

Citește Și

- Reclamă -

Bătrâna care a fost rănită în explozia de la secția Movila a Spitalului Județean de Urgență Ploiești a murit marți dimineață.

Anunțul a fost făcut de avocatul familiei, Adrian Cuculis, transmite Agerpres. Reamintim că săptămâna trecută la secția exterioară Movila a Spitalului Județean de urgență Ploiești a avut loc o explozie, după ce un muncitor a tăiat o țeavă cu flexul într-un salon în care o bătrână era conectată la instalația de oxigen.

”Pacienta care a suferit arsuri în urma exploziei din Spitalul de boli Infecțioase Ploiești – Movila a decedat. Urmează să depunem plângere penală pentru ucidere din culpă. Familia suspicionează și un malpraxis medical având în vedere că femeia a intrat în spital pe propriile picioare, iar apoi a ajuns să fie intubată”, a transmis avocatul Cuculis.

- Reclamă -

La momentul producerii exploziei, bătrâna de aproximativ 80 de ani era în comă, starea sa fiind una foarte gravă, a declarat la acel moment managerul spitalului, dr. Bogdan Nica.

”Victima era în comă în momentul producerii deflagrației, dependentă de oxigen. Prezintă arsuri pe 16% din suprafața corporală și la nivelul căilor respiratorii, va fi intubată și transportată la UPU Ploiești”, transmitea lunea trecută și ISU Prahova.

Imagini de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, secția exterioară Movila – Boli Infecțioase, de lunea trecută, când s-a produs explozia în salonul în care se afla femeia:

- Reclamă -

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Voluntarii Rompetrol au plantat puieți forestieri în Păltiniș, județul Sibiu

Rompetrol a plantat la Păltiniș, județul Sibiu, aproximativ 5000 de puieți forestieri de molid pe o suprafață de 1,1...
Sari la conținut