fbpx
marți, mai 14, 2024
spot_img

Zona din Ploiești frecventată de urs, patrulată din 30 în 30 de minute și supravegheată video. Anunțul oficial al Primăriei

Citește Și

- Reclamă -

După mai multe nopți în care în Ploiești a fost semnalată din nou prezența unui urs, autoritățile au anunțat că monitorizează constant zona în care a fost văzut animalul. Au instalat camere video, folosesc o dronă de două ori pe zi pentru imagini aeriene, iar Poliția și Poliția Locală fac patrule periodice.

Primăria Ploiești a transmis miercuri un comunicat de presă în care a explicat cum au decurs intervențiile de până acum și a anunțat că zona în care a fost zărit ursul este monitorizată constant.

- Reclamă -

Patrule la fiecare jumătate de oră, în zona din Ploiești frecventată de urs

„Primăria Municipiului Ploiești informează faptul că, având în vedere semnalarea prezenței exemplarului de urs în zonele Vega și Mihai Bravu din municipiul Ploiești, au fost urmate prevederile Ordonanței de Urgență nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora. În acest sens, primarul municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici, a convocat echipa de intervenție, în vederea luării de urgență a măsurilor ce se impun în acest caz. Pe parcursul intervenției, municipalitatea ploieșteană beneficiază de sprijin de specialitate din partea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Prahova și a unui medic veterinar, precum și de suport direct al reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova, Poliției Locale Ploiești, Poliției Municipiului Ploiești, respectiv Administrației Parcului Memorial «Constantin Stere»”, se arată în comunicatul transmis miercuri de Primărie.

Haos general în intervențiile de capturare a ursului din Ploiești. Se dorește sau nu prinderea animalului?!

„Menționăm faptul că autoritățile locale monitorizează în continuare această situație, prin stabilirea de puncte fixe de observare și patrulare în zonele în care ursul a fost semnalat, prin montarea a trei camere de supraveghere video și prin monitorizarea cu dronă, de două ori pe zi. De asemenea, a fost instalată și o cușcă pentru capturarea exemplarului de urs. Totodată, echipaje ale Poliției Locale Ploiești și Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova monitorizează, alternativ, zonele sus indicate, la interval de o jumătate de oră”, se mai arată în comunicatul Primăriei.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Elevii din Ploiești au învățat să facă ”o altfel de șaorma”

Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, alături de Asociația Eurospirit și Organizația umanitară Concordia organizează în perioada 13-14 mai ateliere...
Sari la conținut