fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

36 de condamnări în dosarele „FRONTIERA 2011”

Citește Și

- Reclamă -

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat sentința definitivă în dosarul „Moravița 2”, fiind condamnate 36 de persoane (din cele 41 trimise în judecată), dintre care 24 la pedepse cu executare. Dintre persoanele condamnate, 15 sunt lucrători MAI, cea mai mare pedeapsă fiind de 4,6 ani închisoare.

Reamintim faptul că, în luna februarie 2011, ofițerii Direcției Generale Anticorupție, sub coodonarea procurorului din cadrul Direcției Naționale Aticorupție au efectuat mai multe descinderi în Punctele de Trecere a Frontierei Siret, Albița, Moravița, Naidăș și Foeni pentru probarea unor infracțiuni de corupție și contrabandă.

- Reclamă -

În cauză au fost întocmite 5 dosare penale în cadrul cărora au fost trimise în judecată în total 277 de persoane, 222 dintre acestea fiind condamnate până în prezent (124 personal MAI). Un singur dosar a rămas în lucru pe rolul instanței de judecată.

Astfel, în dosarul „Moravița 1”, din cele 68 de persoane trimise în judecată (43 lucrători MAI), 65 au fost condamnate prin sentință definitivă, dintre care 5 la pedepse cu executare (4 personal MAI). Ca urmare a anchetei a rezultat că au fost comise 58 acte de contrabandă, suma percepută cu titlu de mită fiind estimată la peste 82.000 euro pentru înlesnirea traficului de țigări din Serbia,.în valoare de 3,3 milioane euro. Inculpaţii din lotul „Moraviţa 1” au fost obligaţi să plătească despăgubiri de peste 33 milioane lei plus penalităţi reprezentând contravaloarea ţigărilor introduse ilegal în ţară plus taxele şi accizele neplătite.

În dosarul „Naidăș”, 55 de persoane au fost trimise în judecată (36 personal MAI), toate 55 fiind condamnate prin sentință definitivă, dintre care 14 la pedepse cu executare (3 personal MAI).

- Reclamă -

În dosarul „Siret”, toate cele 66 persoane trimise în judecată (62 personal MAI) au fost condamnate prin sentință definitivă, 48 la pedepse cu executare, toți fiind lucrători MAI.

În dosarul „Albița”, ultimul în care procesul penal este în curs de derulare la Curtea de Apel Iași, au fost trimise în judecată 47 de persoane, toate personal MAI.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut