fbpx
marți, aprilie 30, 2024
spot_img

Un minor băut a furat mașina unei rude și a intrat cu ea într-un stâlp

Citește Și

- Reclamă -

Un băiat în vârstă de 16 ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a furat mașina unei rude și a condus-o prin localitatea Poiana Câmpina. Tânărul a lovit mașina de un stâlp, iar polițiștii au deschis dosar penal.

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați despre faptul că, în comuna Poiana Câmpina, a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale.

- Reclamă -

La fața locului polițiștii au găsit autoturismul implicat și l-au identificat pe conducătorul acestuia, în persoana unui minor în vârstă de 16 ani din localitate. Din cercetări a rezultat că, pe fondul lipsei de experiență, în timp ce se deplasa pe raza comunei a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un stâlp de susținere a cablurilor electrice. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că minorul nu poseda permis de conducere și, mai mult decât atât, se afla și sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării cu aparatul etilotest fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, minorul a sustras automobilul din curtea imobilului în care locuiește, acesta aparținând unei rude, fără a avea acordul ei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.”, se arată într-un comunicat al Poliției Prahova.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Florin Piersic, operat de urgență după ce i s-a făcut rău la un spectacol

Marele actor Florin Piersic a fost operat la Cluj-Napoca, după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol,...
Sari la conținut