fbpx
marți, mai 7, 2024
spot_img

Tentativă de omor: o femeie a ajuns la spital înjunghiată în piept

Citește Și

- Reclamă -

O femeie din comuna 1 Decembrie a mers noaptea trecută la un spital din București cu o plagă înjunghiată în piept. Reprezentanții spitalului au sesizat imediat Poliția.

„La data de 7 septembrie, în jurul orei 2:29, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat sesizat prin apel 112, de către un spital din București cu privire la faptul că, în seara zilei de 7 septembrie a.c., la unitatea medicală respectivă a fost adusă o femeie, în vârstă de 49 de ani, din comuna 1 Decembrie, ce prezenta o plagă prin înjunghiere în zona pieptului.

- Reclamă -

În cel mai scurt timp, polițiștii din Măgurele s-au deplasat la spitalul respectiv, iar în urma activităților au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei sesizate, respectiv un bărbat în vârstă de 47 de ani.”, a transmis Poliția Ilfov într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, iar ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

FOTO Bărbat dat dispărut după 2 săptămâni de când a plecat de acasă

Un bărbat din Câmpina a fost dat dispărut la Poliție la două săptămâni după ce a plecat de acasă...
Sari la conținut