fbpx
marți, aprilie 30, 2024
spot_img

Fonduri europene pentru o sală de sport nouă la o şcoală din Ploieşti

Citește Și

- Reclamă -
Primăria Ploiești a semnat astăzi contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Modernizare și reabilitare Școala Gimnazială Florin Comișel și construire sală de educație fizică școlară”.

Valoarea totală a proiectului este de 4.220.237,50 lei, finanțare obținută prin Programul Operațional Regional.

Astfel, prin accesarea fondurilor nerambursabile, clădirea școlii va fi reabilitată din punct de vedere termoenergetic și va fi construită și dotată o sală de educație fizică școlară, întrucât, în prezent, nu există infrastructura necesară desfășurării activităților sportive în cadrul școlii, a anunţat Primăria Ploieşti într-un comunicat de presă.

- Reclamă -

Proiectul face parte din programul “O 9 șansă! Sprijinirea comunității marginalizate din Municipiul Ploiești” și va contribui la creșterea accesului la educație pentru persoanele din comunitățile marginalizate, aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, mai specifică municipalitatea. Termenul de realizare a investițiilor este 31.12.2023.

Investiţia face parte dintr-un portofoliu de patru proiecte europene, care mai vizează Şcoala „Candiano Popescu”, Şcoala nr. 13 şi Şcoala nr. 19, celelalte trei având deja contractele de finanţare semnate. Toate aceste unităţi se află în zone defavorizate ale Ploieştiului şi sunt cunoscute pentru numărul redus de elevi şi rata mare de abandon şcolar.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Prahova: un șofer a pierdut controlul volanului și a lovit mai mulți copaci

Un șofer a pierdut controlul volanului în timp ce mergea pe DN 72, în Prahova, și a lovit mai...
Sari la conținut