fbpx
vineri, mai 17, 2024
spot_img

Proiect pentru plantarea de arbori maturi în Ploiești. Pe ce artere de circulație ar putea să apară

Citește Și

- Reclamă -

Consiliul Local urmează să dezbată miercuri un proiect care propune plantarea de arbori maturi, de peste 2,5 metri înălțime, în scuarurile situate de-a lungul mai multor artere de circulație din Ploiești.

Proiectul, inițiat de consilierii locali Magdalena Trofin și Mihai Tonsciuc, propune plantarea de arbori maturi de-a lungul mai multor artere, începând cu Bulevardul Republicii.

- Reclamă -

Inițiatorii propun plantarea unor arbori de minim 2,5 metri înălțime, în mai multe zone din Ploiești

„Prin plantarea de arbori se va realiza o barieră verde ce va traversa unele din cele mai circulate trasee din municipiul Ploiești. Spre deosebire de vegetația din prezent (flori, arbuști, conifere pitice), arborii vor avea un efect mai mare asupra bunăstării populației: prin umbrire, prin captarea CO2-ului, prin reducerea efectelor poluării fonice, prin crearea efectului estetic de pădure urbană, prin reducerea temperaturii resimțite la nivelul asfaltului în perioada de vară etc.”, arată inițiatorii.

Zonele propuse sunt pe Republicii, între Piața Eroilor și intersecția cu Șoseaua Nordului, pe Găgeni, de la Spitalul Județean până la autogara de la intersecția cu Șoseaua Nordului, pe Mărășești, în scuarul dintre sensuri care începe în dreptul unității militare și continuă până în dreptul Gării de Vest, pe Cantacuzino, între intersecția cu Șoseaua Vestului și cea cu strada Târgoviștei, și în sensul giratoriu din fața centrului comercial AFI.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Noi imagini de la scandalul din Boldești: interlopii au amenințat cu moartea polițiștii

Apar noi imagini de la scandalul din Boldești Scăieni, unde interlopii au amenințat cu moartea polițiștii chemați să intervină...
Sari la conținut