În această dimineață la S.C. OMV PETROM – Punct de Lucru PETROBRAZI S.A., s-a desfăşurat un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie în vederea îndeplinirii misiunilor specifice din competenţă, în situaţia producerii unui accident major.
Scenariul execiţiului de intervenţie se referă la o explozie urmată de scăpăre de hidrogen sulfurat în atmosferă, respectiv accident chimic şi explozie urmată de incendiu la un rezervor cu motorină, şi urmăreşte verificarea fiabilităţii şi aplicarea documentelor specifice în caz de dezastre şi situaţii de urgenţă, modul de asigurare a managementului acţiunilor şi de gestionare a situaţiilor create, capacitatea de organizare şi desfăşurare a acţiunilor de intervenţie pentru limitatrea şi înlăturarea accidentelor chimice cu implicaţii în afara amplasamentului.
Având în vedere riscul propagării incendiului la instalaţiile învecinate, precum şi numărul mare de victime care necesită acordarea primului ajutor, s-au pus în aplicare Planul de urgenţă externă al obiectivului, Planul roşu judeţean, şi au fost înştiinţate toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi agenţii economici din vecinătatea rafinăriei, în scopul avertizării, alarmării şi evacuării, după caz, a populaţiei.
De asemenea, s-a organizat un post medical avansat pentru acordarea primului ajutor medical calificat victimelor surprinse în urma exploziei (10 muncitori), comanda operaţiunilor de salvare fiind preluată de medicul şef UPU – SMURD.
Totodată, peste 110 pompieri militari şi paramedici cu 13 autospecilale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o autospecială de intervenţie pentru accidente colective şi calamităţi, 9 ambulanţe SMURD, 5 autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi 2 autospeciale grupă operativă au asigurat intervenţia în situaţia simulată.
Vezi video mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=2DrIs6GKuMI&feature=youtu.be