Lacul Bolboci din Munţii Bucegi, unul dintre cele mai mari şi mai frumoase din ţară, a scăzut foarte mult. Iubitorii muntelui care cunosc zona spun că nu au mai văzut Lacul Bolboci la o cotă atât de scăzută. Din această cauză, în anumite zone se poate vedea fundul lacului care, în mod normal, are între 35 şi 55 de metri adâncime.
Amenajarea Bolboci – Scropoasa este amplasată pe râul Ialomiţa, într-un peisaj montan feeric, la altitudinea de 1438 metri, ceea ce îi conferă titlul de barajul situat la cea mai înaltă cotă din ţară. La suprafaţă a ieşit şi fundaţia unei foste cabane dar şi a unei făbricuţe de caşcaval. Pozele au ajuns rapid pe reţelele de socializare.
Locul de întâlnire al ciobanilor, pe fundul lacului În urmă cu zeci de ani, când nu exista barajul, ciobanii din zonă se strângeau într-un loc (acoperit acum de apă), unde îşi vindeau produsele. “Era drumul exact pe firul văii. Căşărie, aşa îi spunea. Acolo se strângeau ciobanii şi aduceau lapte şi brânză. Căbănuţa a fost demontată bârnă cu bârnă şi montată chiar în spate la Salvamont. Mai era o clădire de caramidă pe care au daramat-o. În ea stăteau pădurarii”, povesteşte şeful Salvamont Dâmboviţa, Doru Diaconescu. Ce s-a întâmplat exact Dănuţ Bâzgu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Dâmboviţa spune că totul a fost o măsură controlată. Această golire trebuia sa se facă la fiecare 10 ani, pentru a vedea dacă barajul prezintă fisuri sau deteriorări. De la construcţia Barajului Bolboci, în 1969, nu s-a făcut o astfel de golire.
Citeste mai mult: adev.ro/noa7rc