Ploieșteanca Claudia Tănase, absolventă a Facultăţii de Istorie şi Arheologie, profesoară, artistă și scriitoare a lansat cartea „Un altfel de răspuns al timpului asupra vieţii”.
Evenimentul a avut loc vineri, 17 mai 2019, la Galeria de Artă de artă din Ploiești.
„”Un altfel de răspuns al timpului asupra vieţii”, este o carte pe care o dedic celor care încearcă să descopere ce se poate afla dincolo de singurătăţile lor, de iubirile şi suferinţele acestora, în condiţiile în care, într-un moment de singurătate Dumnezeu a oferit un răspuns timpului în singurătatea lui realizând vieţile noastre pe care el le-a cuprins în palma lui divină. Filosofia este medicina subtilă a fiinţei umane. Cartea apare ca răspuns al unui timp în care cezarismul liturgic al clipei aşteaptă mângâierea sensului nemângâiatelor noastre singurătăţi, vieţi. Prima lecţie de filosofie pe care Mozzart o oferă este ca muzica lui este tristă iar tristeţea lui poate fi întâlnită la oricine. A doua lecţie de filosofie ce o oferă Mozzart constă în faptul că, tristeţea este frumoasă şi nu poate fi refuzată. A treia lecţie a lui Mozzart este că tristeţea nu poate schimba nimic din ordinea cosmică a lui Dumnezeu, însă pentru că este frumoasă poate îmbrăca raţiunile sufleteşti şi vindecare”, a declarat Claudia Tănase.
Iată mai joci imagini de la eveniment: