Un cititor al ziarului ne-a semnalat situația incredibilă în care a ajuns Grădinița nr. 1 din Ploiești, de pe strada Mihai Bravu. Abandonată în urmă cu aproximativ 10 ani pentru că a fost încadrată ca și clădire cu risc seismic crescut, grădinița a fost lăsată de municipalitate în paragină. Numai că oamenii străzii au vandalizat clădirea furând tot ce le-ar fi putut fi de folos. Acum, cei care locuiesc în zonă trăiesc cu teama că noaptea casele lor ar putea fi sparte de aceleași persoane care distrug și fosta Grădiniță nr. 1.
„Au furat arzătoare automate, parchet, tocuri de uși, cărți, orice arde pe foc. Este incredibil ce se întâmplă. Am copil mic, mă tem că oricând pot intra și peste mine în casă.”, explică ploieșteanul.
Situația este cu atât mai revoltătoare, cu cât cititorul care ne-a semnalat problema s-a oferit să demoleze construcția din fonduri proprii. După numeroase sesizări la primărie, municipalitatea i-a răspuns că nu sunt fonduri pentru demolarea construcției, așa că barbatul și-a manifestat intenția de a face acest lucru din banii personali, dar și să închirieze terenul fostei grădinițe, pentru a-și extinde propriul imobil, care are perete comun cu unitatea de învățământ.
Numai că cererea depusă acum mai bine de un an nu a primit nici până în ziua de astăzi un răspuns din partea primăriei.
N.R.: Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții Primăriei pentru un punct de vedere oficial, însă, aceștia nu au putut fi contactați.
Vezi mai jos galerie foto cu starea în care se află acum grădinița: