fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Adevărul din spatele problemei serviciilor de deratizare din Ploiești! Facturile sunt perfect legale, dar Primăria supune ploieștenii la un risc imens cu bună-știință. VIDEO/FOTO-DOCUMENTE

Citește Și

- Reclamă -

Ploieștenii sunt supuși la un risc imens prin prisma faptului că Primăria refuză să mai comande servicii de deratizare, dezinsecție și dezinfecție (DDD), deși Direcția de Sănătate Publică Prahova a emis un avertisment prin care sfătuiește oamenii să se ferească de țânțari, întrucât aceștia răspândesc virusul West Nile (Zika), ale cărui efecte pot duce până la deces.

În plus, un ploieștean s-a prezentat la Primăria Ploiești, reclamând faptul că băiatul său de șase ani a fost înțepat de țânțarul tigru, care poate purta virusul Zika, iar de atunci copilul s-a îmbolnăvit, nefiind capabil să se mai ridice din pat. Vezi video aici!

- Reclamă -

Încă din luna octombrie a anului trecut, Primăria a încetat să mai plătească facturile către Coral Impex SRL, operatorul care asigură serviciile de DDD, printr-un contract prelungit legal, în urmă cu un an.

Nicoleta Crăciunoiu, directorul economic al Primăriei Ploiești, a refuzat să avizeze plățile, aducând tot felul de motive care sunt contestate prin documente. Prima sa motivație a fost aceea că valoarea estimată pentru aceste servicii a fost depășită. Numai că respectivul contract nici măcar nu are estimată o valoare, ci un tarif care se aplică la comenzile date de municipalitate. Valoarea estimată de care se leagă Crăciunoiu nu este trecută nici măcar în caietul de sarcini pe baza căruia s-a făcut inițial licitația, ci a fost menționată doar în anunțul pentru licitație, astfel încât cei care s-au înscris au fost nevoiți să stabilească tarife de așa natură încât suma să nu fie exagerat mare. Prin contract, Coral și Primăria Ploiești au convenit o serie de tarife pentru serviciile de DDD și suprafața pe care pot fi date comenzi în acest sens, fiind stipulat în contract că atât suprafața poate fi modificată anual, cât și prețul serviciilor poate fi modificat, în funcție de necesarul din fiecare an.

Lucru perfect firesc și de înțeles pentru toată lumea dacă se face o comparație cu servicii de asfaltare, de exemplu, unde știi de la început suprafața și, concret, numărul de saci de ciment care vor fi folosiți. În acel caz ai o valoare inițială, care nu poate fi modificată pe parcursul lucrării, întrucât se știe exact produsul final. În cazul unor servicii de DDD, nu se poate știi cu cinci ani înainte câte cadavre de animale vor trebui adunate de pe străzi sau de câte ori va fi necesar să fie făcută dezinsecție, fiind foarte mulți factori care influențează acești parametri (de la condițiile meteorologice, până la faptul că suprafața unui oraș se poate extinde).

- Reclamă -

Ulterior, reprezentanții Primăriei au refuzat continuarea comenzilor invocând faptul că societatea Coral a fost supusă unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție în primăvara acestui an. Dar deși perchezițiile au vizat locații Coral din mai multe orașe ale țării, numai Ploieștiul s-a arătat deranjat de acest lucru. În plus, până la această oră, societatea nu a fost informată de autorități că s-ar fi găsit nereguli în actele societății, care să pună sub semnul îndoielii legalitatea activității firmei, dar Nicoleta Crăciunoiu a găsit de cuviință că o simplă verificare a procurorilor, fără vreo rezoluție negativă, este un motiv pentru a întrerupe prestarea serviciilor.

Ultimul motiv invocat de Nicoleta Crăciunoiu face referire la o adresă primită recent din partea ANAP (Agenția Națională de Achiziții Publice), în care aceștia se feresc să spună clar dacă plățile sunt legale sau nu. Iar Crăciunoiu se leagă acum de acest aspect deși, în luna martie, același ANAP, instituție subordonată Ministerului Finanțelor Publice, a trimis un document oficial către Primărie prin care îi înștiința că plățile sunt perfect legale.

Reprezentanții Coral au notificat deja Primăria Ploiești și spun că următorul pas este să acționeze municipalitatea în instanță, pentru recuperarea sumei de 1 milion de lei, pentru serviciile prestate. În plus, cireașa de pe tort este aceea că cinci facturi ale Coral au fost avizate de Nicoleta Crăciunoiu, primind viză CFP și fiind contrasemnate de primarul cu atribuții de primar de la acea vreme, Iulian Teodorescu, dar nu au mai fost niciodată date în plată.

Deși situația este dezastruoasă, iar Coral nu și-a primit banii de aproximativ 10 luni, în tot acest timp a continuat să presteze servicii de DDD pentru ploieșteni, fără a fi obligată, gratuit, printr-un gest de omenie al administratorului societății. Până în luna iulie, Coral a ridicat 6,5 tone de cadavre de animale de pe domeniul public!

- Reclamă -

Un alt caz a fost când Coral a făcut DDD la grădinițe din zona de nord a Ploieștiului, tot gratuit, după ce au fost semnalate patru cazuri de scarlatină în lunile mai-iunie. Pentru a nu pune în pericol sănătatea celor aproximativ 300 de copii care merg la creșele respective, Coral a prestat aceste servicii gratuit.

De asemenea, la Spitalul Municipal Schuller și la Spitalul de Pediatrie din Ploiești Coral a continuat să presteze servicii de DDD până în luna iulie inclusiv, tot gratuit.

Dar începând cu data de 5 august, societate a sistat „donațiile” și se luptă acum pentru recuperarea banilor și pentru a-și putea duce contractul la final, în mod legal. În tot acest timp, este evident că societatea a avut cheltuieli pe care nu și le-a recuperat în urma actelor de bine-facere. Aproximativ 100 de salariați ai societății sunt repartizați prin contract pentru Ploiești, iar aceștia și-au primit lună de lună salariile și tichetele de masă.

Mai mult decât atât, Primăria Ploiești încalcă fraudulos ordinul 82 dat anul trecut de ANRSC, prin care se impunea ca primăriile să plătească servicii de DDD pe toate aliniamentele stradale, termenul limită fiind 15 septembrie 2015. Evident că Primăria Ploiești nu a trimis comandă către Coral pentru acest lucru, astfel că se impune întrebarea dacă și când cineva din Primărie va răspunde penal pentru încălcarea acestui ordin și, automat, pentru acest atentat la sănătatea publică. Un alt aspect, ar fi că dacă acest ordin ar fi fost respectat, valoarea pentru aceste servicii ar fi mărit valoarea estimată de care se tot leagă Nicoleta Crăciunoiu de aproximativ 3-4 ori. Iar acest lucru este o altă dovadă a faptului că nu se putea estima cu exactitate valoarea la care vor ajunge serviciile de DDD în niciun oraș al țării, nu doar la Ploiești.

Mai jos regăsiți atașate toate documentele la care se face referire în acest articol, dar și declarația Iulianei Nica, directorul executiv al societății Coral Ploiești:

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut