fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Andrei Volosevici, atac la adresa șefei de partid Roberta Anastase: “Un senator care dezinformează, cam jenant”

Citește Și

- Reclamă -

Primarul orașului Ploiesti, Andrei Volosevici, a lansat un atac dur la adresa președintelui PNL Ploiești, senatorul Roberta Anastase, acuzând-o de dezinformare, după ce aceasta a postat un mesaj pe Facebook în care susține că a insistat la primar pentru construcția unei creșe cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării.

”Eu înţeleg că nu mă mai iubeşte. Nu m-o mai iubi, asta este, ce să facem? Dar cinstit, totuşi un senator al României care dezinformează, e cam jenant”, a spus Andrei Volosevici despre șefa sa de partid.

- Reclamă -

Edilul a mai susținut despre Roberta Anastase că este pasionată de administrația locală doar la nivel declarativ.

”Pare că începe să devină un obicei aşa… jenant, pentru o persoană din spaţiul public – şi aici mă adresez doamnei senator Roberta Anastase – şi este jenant că pare că nu înţelege exact care-s creşele, care-s programele… Eu aş ruga-o elegant pe doamna să se informeze – ştiu că nu o pasionează foarte mult decât la nivel declarativ administraţia locală – dar după cum ştiţi, ieri am semnat nişte contracte, spun eu, importante: nişte copii din Ploieşti (…) vor merge o creşă nouă. Niciodată doamna Anastase nu s-a rugat de mine ca să facem o creşă. În plus, ceea ce noi am pus oficial pe site-ul Primăriei, ieri, a fost altă creşă decât crede doamna. Concret, şi vorbim pe documente: în 8 iulie 2021, cu mult înainte să apară pe PNRR Programul cu creşele, Primăria municipiului Ploieşti a făcut solicitare către CNI cu corespondenţă care s-a aprobat, discuţia fiind purtată de nişte consilieri, nu de doamna. Am depus toate documentele la CNI, am ţinut corespondenţă, am mers pe lista-sinteză, după care s-a aprobat. Ce s-a întâmplat? A apărut programul PNRR pe creşe. Nefiind bani la CNI, şi CNI-ul a mutat partea de creşe pe PNRR, dar noi eram anunţaţi că am reuşit să semnăm contractul pe Aleea Strunga. 8 iulie 2021. Nu are nicio legătură cu povestea pe care o spune doamna senator – şi ruşinică, Roberta! – cu noua depunere, şi de fapt a fost depusă din decembrie de când a apărut programul pe PNRR şi care vizează o construcţie a unei creşe pe Cosminele. Eu înţeleg că nu mă mai iubeşte. Nu m-o mai iubi, asta este, ce să facem? Dar cinstit, totuşi un senator al României care dezinformează, e cam jenant. (…) Doamna senator, cu tot respectul, mai lăsaţi minciunile!”, a afirmat primarul Andrei Volosevici, într-o conferinţă de presă, vineri.

Reacția lui Volosevici vine după ce, joi, Anastase a postat un mesaj referitor la un comunicat al primăriei care anunța construcția unei creșe.

- Reclamă -

”Mă bucur foarte mult că s-a ajuns în etapa semnării acestor contracte. Îmi aduc aminte ca am avut o discuţie cu ministru dezvoltării, Atilla Cseke, care mi-a atras atenţia ca Ploieştiul era printre puţinele municipii, dacă nu singurul, care nu aplicase pentru acest program naţional. Mi-a luat ceva timp sa îl conving pe primar ca e nevoie de creşe noi în Ploieşti şi ă acest program reprezintă o oportunitate. Ce să mai zic? Totul e bine când se termină cu bine!”, a scris Anastase pe pagina sa de Facebook.

Nu este primul atac al primarului Andrei Volosevici la adresa Robertei Anastase. În Iulie, acesta a criticat-o dur după ce a distribuit un comunicat remis de consilierii locali PNL care reclamau că municipalitatea le solicită se semneze un acord de confidențialitate pentru a avea acces la un studiu de prefezabilitate privind viitorul spital municipal. Studiul era realizat de Banca Mondială și costase primăria 100.000 euro.

”Eu înţeleg că doamna senator (Roberta Anastase – n.r.), locuind în Bucureşti, desfăşurându-şi activitatea acolo, îşi duce familia şi copiii în Bucureşti. Noi însă, muritorii ăştia de rând de pe aici, avem un spital de pediatrie la care chiar dânsa a constatat că sunt nişte carenţe la nivelul a tot ceea ce înseamnă activitate prin prisma patrimoniului. De ce să împiedicăm lucrurile astea? Vă spun eu, asta e miza”, afirma la acel moment Andrei Volosevici, amintind că înşişi consilierii au votat un proiect de hotărâre care prevedea că datele din studiu sunt confidenţiale.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut