fbpx
duminică, aprilie 28, 2024

Ziarul Incomod

Echipa ploieşteană Ro2D2merge la Mondialul din Houston, după ce a câştigat locul I la Campionatul Național de Robotică

O echipă din Ploieşti va reprezenta în acest an România la Campionatul Mondial din Houston, după ce a obţinut primul loc într-o competiţie naţională de prestigiu desfăşurată recent. Echipa Ro2D2, de la Colegiul "Mihai Viteazul" din Ploiești, a reuşit performanţa...

Trafic restricţionat, vineri, pe Bulevardul Independenţei din Ploieşti

Autorităţile ploieştene anunţă că traficul pe Bulevardul Independenţei va fi restricţionat, vineri, cu ocazia ceremoniilor dedicate Zilei Naţionale a Bulgariei. Timp de aproximativ o oră, vor fi deviate şi toate traseele TCE care trec prin zonă. Acest final de...

Primăria Ploieşti a semnat contractul de execuţie pentru modernizarea cartierului Pictor Rosenthal

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a semnat astăzi contractul de lucrări pentru proiectul european de regenerare urbană a cartierului Pictor Rosenthal. Contractul respectiv a fost încheiat cu asocierea S.C. Vialis Engineering S.A. - S.C. Lendlease S.R.L., prin lider de asociere...

Alternativă la DN1! A fost semnat contractul de execuţie pentru noul drum Valea Doftanei – Brădet

A fost semnat contractul de proiectare şi lucrări pentru Drumul Judeţean 102I, care va lega judeţele Prahova şi Braşov pe ruta Valea Doftanei - Brădet, până aproape de Săcele. Fondurile vor fi asigurate de Compania Naţională de Investiţii din...

Risc de surpare la fosta groapă de gunoi a Ploieştiului. Primăria reclamă că nişte lucrări începute pe Teleajen pun în pericol malul

Autorităţile ploieştene vor comanda o expertiză tehnică la fosta groapă de gunoi a municipiului, după ce au apărut îngrijorări că nişte lucrări începute pe malul opus al râului Teleajen, în comuna Bucov, au deviat cursul apei şi riscă să...

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a prezentat azi la Ploieşti un plan de investiţii de 15,8 miliarde de euro

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost prezent marţi în Ploieşti, în cadrul unei caravane naţionale de prezentare a Planului Naţional Strategic 2023-2027, instrument prin care România visează la investiţii de 15,8 miliarde de euro în acest domeniu. Planul prevede investiţii...

VIDEO – Deputatul Mihai Poliţeanu, la un pas să fie evacuat din şedinţa Consiliului Local Ploieşti, după ce i s-a tăiat microfonul şi a...

Deputatul prahovean Mihai Poliţeanu, care luase cuvântul pe tema Parcului Municipal în şedinţa de marţi a Consiliului Local Ploieşti, a fost la un pas să fie evacuat, după ce aleşii PNL s-au simţit jigniţi de un comentariu al său. Acestuia i-a...

FOTO – Deputatul Mihai Poliţeanu protestează împotriva planurilor de distrugere a Parcului Municipal Vest. A depus astăzi o petiţie cu peste 1.800 de semnături

Deputatul prahovean Mihai Poliţeanu a organizat astăzi o acţiune prin care a protestat împotriva planurilor conducerii Consiliului Judeţean de a prelua Parcul Municipal Vest şi a construi aici un complex sportiv, reclamând că acestea vor duce la distrugerea spaţiului...

Apa Nova Ploieşti a cerut majorarea cu aproape 18% a tarifelor pentru apă şi canalizare

Majorate în noiembrie 2022, tarifele pentru apă potabilă şi canalizare practicate de Apa Nova Ploieşti ar putea creşte din nou, cu aproape 18%, la solicitarea operatorului. Un proiect de hotărâre pentru ajustarea acestora a fost pus în dezbatere de...

VIDEO – Au început lucrările la un nou sens giratoriu în Ploieşti

Odată cu proiectul de extindere a străzii Laboratorului, care urmează să asigure o alternativă la Şoseaua Vestului, contectând Republicii şi Cantacuzino, autorităţile ploieştene au decis să amenajeze şi un sens giratoriu, la intersecţia cu strada Poligonului. Startul lucrărilor la...

Despre Mine

997 ARTICOLE
0 COMENTARII

Ultimele Articole

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut