fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Avocată din Prahova, reținută pentru contrabandă cu arme. Băiatul ei în vârstă de zece ani împușca zilnic păsări  

Citește Și

- Reclamă -

O avocată din cadrul Baroului Prahova a fost reținută pentru 24 de ore de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sub acuzația de contrabandă și nerespectarea armelor și munițiilor.

Copilul avocatei, un băiat în vârstă de zece ani, avea arma la discreție și o folosea zilnic, spun procurorii, pentru a împușca păsări.

- Reclamă -

La percheziții, în curtea avocatei, au fost găsite patru arme și muniție aferentă care se aflau depozitate pe o masă în garaj. Potrivit procurorilor, armele fuseseră cumpărate pentru a fi folosite de copiii familiei, o fetiță de 7 ani și un băiat de 10 ani.

Soțul avocatei este fost magistrate judecător, în prezent pensionar.

Potrivit unor surse, avocata a fost prinsă în timpul unei acțiuni la nivel național  care a vizat activitatea infracțională a două societăți comerciale rezidente juridic și fiscal în Polonia care, prin intermediul unei platforme autohtone, ar fi comercializat, fără drept, unor persoane neautorizate, cetățeni români, arme neletale din categoria celor supuse autorizării, mai exact arme cu aer comprimat destinate tirului sportiv.

- Reclamă -

”La data de 06.07.2023, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciilor Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova și Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmbovița, au efectuat un număr de 2 percheziţii domiciliare în localitatea Măgurele, jud. Prahova, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de: contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor,

În cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata P.E.D. – avocat în cadrul Baroului Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor mai sus indicate.

În fapt s-a reţinut că inculpata a achiziționat fără drept prin intermediul platformei eMAG Market, de la o persoană juridică din Polonia, o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat, calibru 4.5 mm, supusă autorizării conform legislaţiei române şi care a fost introdusă fără drept în România prin intermediul unei firme de curierat la începutul lunii februarie 2023, armă pe care a deținut-o fără drept până în data de 06.07.2023”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Totodată, cu ocazia percheziției, la domiciliul inculpatei P.E.D. au fost identificate alte trei arme și muniție aferentă, după cum urmează:

- Reclamă -

– Pistol cu inscripție H8R SUPERMAGNUM calibru 6 mm cu seria D22E043499 de culoare neagră încărcat cu butelie de gaz;

 – Pușcă cu seria S/N 147529 cu inscripția MADE IN CHINA de culoare maro;

 – Pușcă de culoare neagră cu seria 2525020C22000898 prevăzută cu lunetă, cu inscripția THETA8X seria 3-9×32;

– O pungă cu inscripția PERFECT SPHERICAL BALL PELLET conținând mai multe bile din plastic de culoare albă calibru 6 mm;

– 34 de butelii UMAREX CO2 neconsumate 12g; Pagină 2 din 2 Din cercetări a rezultată că toate cele patru arme au fost achiziționate de către inculpată cu unicul scop de a fi folosite de către cei doi copii minori ai ei în vârstă de șapte și de zece ani, arată sursa citată.

La percheziție armele și munițiile au fost găsite lăsate la îndemână pe o masă din garajul imobilului de domiciliu al inculpatei P.E.D., fără să fie asigurate în vreun fel.

 Fiul inculpatei, minorul P.D.N., în vârstă de 10 ani, le-a folosit zilnic, fără drept și fără un minim de instructaj, împușcând cu ele păsări aflate în apropierea locuinței.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus măsura reținerii față de inculpată, pe o perioadă de 24 de ore.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Voluntarii Rompetrol au plantat puieți forestieri în Păltiniș, județul Sibiu

Rompetrol a plantat la Păltiniș, județul Sibiu, aproximativ 5000 de puieți forestieri de molid pe o suprafață de 1,1...
Sari la conținut