fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Calitatea gazonului de pe ”Ilie Oană”, îmbunătățită cu sprijinul CSM Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Vești bune pentru stadionul ”Ilie Oană”! FC Petrolul a beneficiat duminică seară, la meciul cu Viitorul Constanța, de o suprafață de joc mult mai bună decât cea de dinainte. Se pare că toate meritele revin Clubului Sportiv Municipal Ploiești. Odată cu trecerea arenei în administrația clubului, reprezentanții au căutat permanent soluții permanent pentru îmbunătățirea gazonului.

Prima apariţie oficială a Petrolului pe stadionul „Ilie Oană” în 2016, în meciul cu Viitorul Constanţa, de duminică seară, a beneficiat de o suprafaţă de joc clar superioară celei din toamnă, atunci când, după fiecare joc, se punea problema calităţii terenului.

Din momentul trecerii arenei în administratea CSM Ploieşti, clubul nostru a căutat permanent soluţii pentru îmbunătăţirea calităţii covorului verde, principalele lucrări executate fiind cele de fertilizare, prin aplicarea unui îngrăşământ special. Totodată s-au făcut lucrări de scarificare (afânarea pământului), necesare pentru a se îmbunătăţi aerarea pământului, precum şi operaţiunile cursive, de tundere şi tăvălugire a terenului.

În perspectivă, se are în vedere încheierea unui contract cu o firmă specializată în efectuarea lucrărilor de întreţinere a gazoanelor tip sport, în aceste zile analizându-se mai multe oferte primite din partea unor astfel de societăţi. O decizie se va lua în perioada următoare, acesta fiind un prim pas important făcut de CSM Ploieşti, în postura de administrator al stadionului „Ilie Oană”, pentru a se asigura că suprafaţa de joc va oferi condiţii bune şi foarte bune de desfăşurare a meciurilor.

Nu în ultimul rând, în funcţie de punctul de vedere al specialiştilor, directorul clubului, Cezar Stoichiciu, având sprijinul Consiliului Local şi al viceprimarului cu atribuţii de primar, Cristian Ganea, ia în continuare în calcul şi varianta schimbării gazonului, care s-ar putea produce, în funcţie de buget, doar în perioada de pauză competiţională, pentru a nu fi afectat programul echipei Petrolul Ploieşti. „Stadionul este o bijuterie şi trebuie să avem mare grijă pentru a-l menţine la standardele UEFA şi a-l reintroduce în circuitul internaţional. După cum ştiţi, există şi un interes al Federaţiei Române de Fotbal pentru ca stadionul să fie inclus şi în circuitul echipelor naţionale, aşa că ne vom concentra eforturile pentru ca întreaga arenă să se prezinte la cel mai înalt nivel. În plus, sunt banii ploieştenilor la mijloc şi trebuie să le oferim iubitorilor fotbalului din oraş posibilitatea de a beneficia de spectacolul dorit în cele mai bune condiţii”, spune directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu.

Foto: www.fcpetrolul.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut