fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Când va începe distribuirea alimentelor venite de la UE în Ploiești și în Câmpina

Citește Și

- Reclamă -

Prima tranșă de alimente de la Uniunea Europeană a ajuns astăzi în Prahova, astfel că distribuirea acestora va începe cât de curând în Câmpina. În Ploiești, însă, acest lucru va fi întârziat, întrucât numai o parte din ajutoare au ajuns.

Beneficiarii vor primi, în două tranșe, două cutii cu alimente, fiecare cântărind 8.8 kg. În fiecare cutie se regăsesc 2 l ulei, 2 kg mălai, un kg zahăr, un kg de orez, un kg de făină, 500 g fasole uscată, 400 g roșii, 400 g de paste făinoase, o conservă de 300 g carne de vită și o conservă de 200 g pateu. Cel mai probabil, la Ploiești, distribuirea alimentelor va începe în luna iulie, când va fi primită și cea de-a doua tranșă de alimente.

- Reclamă -

La Câmpina alimentele vor ajunge mai repede la localnici, distribuirea urmând să înceapă chiar mâine, în baza unui grafic. Cutiile vor fi împărțite la Colegiul Tehnic Constantin Istrati.

De aceste alimente vor beneficia persoanele care au dreptul la venit minim garantat şi familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei. Direcţia Poliţiei Locale va aduce la cunoştinţa beneficiarilor Programului Operaţional, individual, data la care sunt programaţi să ridice produsele alimentare. Ceilalţi beneficiari, în funcţie de graficul de livrare al următoarelor tranşe de alimente, vor fi programaţi în perioada imediat următoare.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut