fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Știri

Controale în toate rafinăriile, începând de luni. Ce vor să afle autoritățile române

Inspecția Muncii demarează, începând de luni, 29 august 2016, o acțiune de control în toate unitățile de prelucrare a țițeiului din țară, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat, pentru Agerpres. Verificările, care vor dura aproximativ două...

Percheziții la persoane care comercializau tutun

La data de 24 august a.c., polițiştii Inspectoratului de Poliție Județean Olt și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. efectuează 13 percheziții, în județele Olt(12) și Vâlcea(1), la locuințele unor persoane bănuite de producere de produse accizabile în...

Vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului a fost reținut pentru 24 de ore

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 august 2016, a inculpatuluiIORDACHE...

Urmărit internaţional, depistat de poliţişti

Polițiștii din Brașov, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, au depistat un bărbat urmărit internațional de autoritățile din Grecia pentru complicitate la omucidere și la tâlhărie.La data de 19 august a.c.,...
- Advertisement -

MAI, în alertă din cauza imigranților!

Începând de azi-noapte, în vederea creşterii gradului de siguranţă la frontiera de sud-vest a României, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara acţionează în comun cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timiş, Grupării...

Poliţia Română continuă acţiunea “Blocada” la frontierele României

În conformitate cu planul aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, șeful Poliţiei Române, chestor de poliție Bogdan Despescu a dispus ca, în perioada iulie – august 2016, la nivel național, polițiștii să desfășoare acţiunea “Blocada”, la toate frontierele...

VIDEO. Spectacol naval impresionant la Constanța, de Ziua Marinei

Ziua Marinei se sărbătorește astăzi la Constanța, iar între orele 10.00 și 12.30, Forțele Navale Române au organizat un exercițiu demonstrativ, pe faleza din fața Comandamentului Flotei din municipiul Constanța.De asemenea, va fi ridicat cel mai mare drapel din Constanţa pe...

Asistentă electrocutată la Spitalul Universitar

O asistentă s-a electrocutat la Spitalul Universitar din Capitală în timp ce folosea un aparat de anestezie, imediat după o intervenţie chirurgicală. Este al doilea astfel de incident în mai puţin de o lună. Un doctor de la Spitalul...
- Advertisement -

Bărbat prins cu aproape 300 de flacoane de erbicid de contrabandă, pe care încerca să îl vândă pe internet

Polițiștii din Suceava, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase a Poliției Române, au prins în flagrant delict un bărbat care avea asupra sa aproape 300 de flacoane de erbicid de contrabandă, pe care încerca să îl comercializeze...

Țeapa locurilor de muncă în străinătate: prejudiciu de 2.500.000 lei cauzat de un bărbat din Timișoara

Poliţiştii din Timiș au reținut un administrator de firmă, bănuit că ar fi comis mai multe înşelăciuni cu locuri de muncă în străinătate, prin care a cauzat un prejudiciu de 2.500.000 de lei.La data de 11 august a.c., poliţiştii...

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut