fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

CJ: Ploieştiul riscă sancţiuni dacă nu-şi modernizează transportul public până în 2025

Citește Și

- Reclamă -
Conducerea Consiliului Judeţean răspunde criticilor aduse de primarul Ploieştiului privind asociaţia de transport metropolitan, avertizând că municipiul riscă să intre într-o procedură de infringement dacă nu-şi modernizează transportul public până în 2025 şi argumentând că lansarea acestei asociaţii va permite atragerea unor finanţări europene consistente, pentru mijloace de transport şi modernizarea infrastructurii.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Cristian Apostol, a răspuns criticilor aduse de primarul Ploieştiului privind viitoarea asociaţie de transport metropolitan, afirmând că statutul a fost gândit pe baza Codului administrativ, că autorităţile judeţene sunt deschise la discuţii de îmbunătăţire, că asociaţia va permite atragerea unor finanţări europene consistente şi că Ploieştiul riscă sancţiuni impuse de Comisia Europeană dacă nu face până în 2025 o serie de paşi pentru modernizarea transportului public.

Principalul avantaj al viitoarei asociaţii, din care ar urma să facă parte 14 localităţi, ţine de atragerea fondurilor europene. Totodată, noul ADI de transport metropolitan ar permite şi gândirea unor trasee noi, integrate, inteligente, care să deservească mai bine interesele călătorilor şi să ţină cont de nevoile actuale, susţine vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

- Reclamă -

„Avem câteva discuţii în legătură cu statutul. Nimeni, din ce am discutat până acum, nu contestă necesitatea unui ADI pe mobilitate. Toată lumea este de acord că este o variantă pentru viitor. Acum, avem câteva probleme în legătură cu statutul, una ar fi votul municipiului Ploieşti în acest ADI, iar aici lucrurile sunt destul de simple, conform Codului administrativ fiecare unitate administrativ-teritorială care intră în asociere va avea un singur vot. Nu pot să bat Codul administrativ cu nicio altă prevedere din statut”, a afirmat vicepreşedintele CJ, adăugând că statutul va permite acordarea în continuare de subvenţii de la bugetele locale pentru diverse categorii de călători, ca răspuns la temerile exprimate de conducerea Primăriei Ploieşti.

Referitor la viitorul operator regional de transport public, autorităţile analizează două varianta, una de organizare a unei licitaţii, la care ar urma să participe şi TCE Ploieşti, şi una de creare a unei societăţi comerciale, în subordinea ADI, căreia să i se încredinţeze direct serviciul şi unde, pe baza aportului de capital, Ploieştiul ar urma să aibă cele mai multe părţi sociale.

Primarul Ploieştiului contestă statutul ADI-ului de transport: “O să avem aceleaşi probleme ca la ADI Deşeuri”

Declaraţiile vin după ce, la începutul săptămânii, primarul Andrei Volosevici şi-a exprimat nemulţumirile legate de statutul propus pentru viitoare asociaţie din care ar urma să facă parte Consiliul Judeţean, Primăria Ploieşti şi alte 13 UAT-uri. Primarul a argumentat că, în forma actuală, statutul nu protejează deloc Ploieştiul, arătând că, la fel ca la asociaţia pentru colectarea deşeurilor, municipiul ar avea un singur vot şi ar ajunge să depindă de localităţile vecine, chiar dacă ar avea cea mai mare contribuţie la viitoarea asociaţie, punând „la bătaie” parcul auto, calea de rulare, staţii, viitoarele terminale multimodale şi tot restul infrastructurii specifice. Andrei Volosevici mai reclamase şi că, în scenariul în care TCE n-ar fi selectat pentru efectuarea transportului în zona metropolitană, societatea de transport public a municipalităţii ar rămâne, practic, fără activitate.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Voluntarii Rompetrol au plantat puieți forestieri în Păltiniș, județul Sibiu

Rompetrol a plantat la Păltiniș, județul Sibiu, aproximativ 5000 de puieți forestieri de molid pe o suprafață de 1,1...
Sari la conținut