fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Clanul Austrianu, decapitat. Pedepse de 25 de ani de închisoare pentru Sandu Zamfir și rudele sale

Citește Și

- Reclamă -

austrianu - Ziarul INCOMODÎn urmă cu doar trei ani de zile făceau legea în Sud-Estul țării, dar acum numără anii de închisoare pe care îi primesc pe bandă rulantă de la diverse instanțe de judecată (Sf. Gheorghe, Brașov, Prahova, Dâmbovița și București) acolo unde se judecă dosarele în care capetele de acuzare sunt de cele mai multe ori de furt, șantaj și înșelăciune. Celebrul interlop Sandu Zamfir (foto), cunoscut drept Austrianu, dar și soția și cei doi copii, au primit pedepse grele de la judecătorii din Târgoviște. La Tribunalul Dâmbovița s-a judecat cauza în care interlopul ploieștean a fost trimis în judecată după ce a înșelat mai multe persoane din întreaga țară de la care cumpăra mașini de lux pe care refuza să le mai plătească ulterior. Astfel, Sandu I.Zamfir, zis Austrianu, a primit pedeapsa de 6 ani de închisoare cu executare. El se află și în prezent în penitenciar, fiind condamnat la trei ani de închisoare în dosarul în care și judecătorul prahovean, Dumitru Rebega, a fost condamnat. Austrianu a încercat să scape de închisoare, săptămâna trecută, solicitând eliberarea condiționată, însă Tribunalul Prahova a respins cererea ca neîntemeiată. Alături de Austrianu au mai fost condamnați Cosmin și Florin Sandu și Curcă Lorenz care au primit, primul, 5 ani și șase luni, al doilea 5 ani, iar al treilea 4 ani și șase luni de închisoare cu executare, iar Irina Sandu, 4 ani de închisoare. Alături de pedepsele cu închisoarea, clanul Austrianu trebuie să restituie victimelor aproape 100.000 de euro reprezentând restul de bani pe care aceștia îl mai aveau de achitat vânzătorilor autoturismelor.

Reamintim că Austrianu și ai lui cumpărau mașini de lux ( în general Audi A8, Audi Q7, BMW X5 sau Prosche Cayenne) dar refuzau să achite integral suma solicitată de proprietarul mașinii. În acest mod au fost păgubite zeci de persoane, printre care și cântărețul de muzică populară, Tinu Verezeșan. O parte dintre acestea și-au recuperat autoturismele încă de la demararea anchetei procurorilor DIICOT Ploiești, dar mulți nu și-au mai recuperat prejudiciul nici acum, la trei ani de la arestarea infractorilor. Judecătorii dâmbovițeni au decis să confiște de la membrii calnului Austrianu și multe alte bunuri de valoare descoperite în casa lor în timpul perchezițiilor. Este vorba în primul rând despre telefoane mobile (valoroase la acel moment), bijuterii din aur și ceasuri scumpe. În plus aceștia trebuie să plătească și 7000 de lei cheltuieli de judecată. Este important de precizat că sentința Tribunalului Dâmbovița nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Voluntarii Rompetrol au plantat puieți forestieri în Păltiniș, județul Sibiu

Rompetrol a plantat la Păltiniș, județul Sibiu, aproximativ 5000 de puieți forestieri de molid pe o suprafață de 1,1...
Sari la conținut