referendum
Curtea Constituțională a validat joi rezultatele referendumului pe justiţie inițiat de președintele Klaus Iohannis și a respins cele cinci contestaţii referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 26 mai.
Contestațiile au fost respinse deoarece judecătorii constituționali au constat că procedurile de desfășurare a referendumului au fost corecte, potrivit unor surse din CCR.
De asemenea, Curtea Constituțională a validat referendumul din 26 mai, constatând că acesta este unul consultativ. Decizia de validare a referendumului a fost luată în unanimitate de judecătorii Curții Constituționale.

Potrivit legii, “înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial, hotărârea Curţii Constituţionale este prezentată Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună”.

Curtea Constituțională a primit zilele trecute cinci contestații referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului. Printr-una dintre contestații se cerea anularea decretului emis de președintele Klaus Iohannis pentru organizarea referendumului și infirmirareea rezultatelor scrutinului.

În 14 iunie, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a transmis o solicitare Biroului Electoral Central (BEC) în care cere lămuriri referitoare la listele pentru referendum, întrebând, printre altele, de ce numărul votanţilor nu a fost identic la cele două întrebări.
Biroul Electoral Central (BEC) i-a răspuns președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, că numărul diferit de alegători la cele două întrebări de la referendumul din 26 mai se datorează unei “erori generate de formularea ambiguă a legii” privind organizarea și desfășurarea referendumului.
BEC arată în documentul trimis CCR că “lista pentru referendum” este mai mare decât lista electorală permanentă pentru că unii președinți de secții de votare i-au adaugat și pe cei care au votat pe listele sumplimentare la numărul celor care au votat pe liste permanente. Biroul Electoral Central spune că fost o eroare generată de formularea ambiguă a legii, iar BEC nu a putut interveni pentru că nu intră în atribuțiile instituției.
La referendumul din 26 mai, cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin “Da” sau “Nu” la întrebările:
  • “Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
  • “Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.
Potrivit datelor centralizate de BEC, din 7.922.591 de participanţi la referendum, 6.459.383 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 6.477.865 de răspunsuri au fost favorabile.
Sursa: www.hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here