fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Doctor acuzat că a efectuat operații estetice care ulterior s-au infectat

Citește Și

- Reclamă -

Un doctor estetician este acuzat că a efectuat operații care ulterior s-au infectat, iar victimele au avut de suferit. În plus, este acuzat că a întreținut relații sexuale în fața copilului său.

Este vorba despre un doctor de la clinica Russian Esthetics din Constanța, care în ultimii patru ani ar fi efectuat 10 intervenții chirurgicale, de genul implanturi de silicoane sau botox. Ulterior, operațiile s-au infectat, iar cele 10 victime au depus plângere la poliție și cer daune materiale și morale.

În plus, medicul este acuzat și de corupere sexuală și rele tratamente aplicate minorului, după ce ar fi întreținut raporturi sexuale cu soția sa în fața copilului lor.

- Reclamă -

Redăm mai jos comunicatul oficial:

La această oră, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pun în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală.

Perchezițiile sunt efectuate în municipiul București, la locuințele a două persoane fizice, cercetate pentru comiterea faptelor și la sediile a două persoane juridice, care au ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada august 2020 – ianuarie 2024, un bărbat ar fi efectuat intervenții chirurgicale estetice și reconstructive, în urma cărora ar fi rezultat vătămarea corporală a zece persoane.

- Reclamă -

Prejudiciul cauzat în dosar este de 1.978.000 de euro.

În urma extinderii cercetărilor, în cauză se efectuează verificări și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de corupere sexuală și rele tratamente aplicate minorului.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune participă și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigare a Criminalității Economico – Financiare și Serviciul Criminalistic, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Voluntarii Rompetrol au plantat puieți forestieri în Păltiniș, județul Sibiu

Rompetrol a plantat la Păltiniș, județul Sibiu, aproximativ 5000 de puieți forestieri de molid pe o suprafață de 1,1...
Sari la conținut