fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Doi tineri din Ploiești, campioni europeni la Kickboxing. FOTO

Citește Și

- Reclamă -
Doi tineri din Ploiești fac cinste orașului, după ce weekend-ul trecut au devenit campioni europeni la Kickboxing! Între 6-8 mai, la Sala Polivalentă din București a avut loc Campionatul European Freestyle Kickboxing, organizat sub egida World of Kickboxing and Karate Asociation, unde au participat peste 600 de sportivi din șapte țări.
Clubul Dacia Martial Arts, din Ploiești, a fost reprezentat de trei tineri, Daniel Dragomir  (16 ani), Mihai Tudorie (20 ani) și de Alexandru Voicu (20 ani).
Competiția nu a fost deloc ușoară, ținând cont de numărul mare de sportivi participanți și de nivelul ridicat al acestora, dar cu toate acestea, doi dintre ploieșteni au cucerit podiumul.
Daniel Dragomir a pierdut finala categoriei 16-18 ani la puncte, luptând cu un sportiv cu doi ani mai mare și experiență superioară. Mihai Tudorie, însă, a luptat în semifinala categoriei -70 kg 19-45 ani cu campionul Ucrainei și în finală cu campionul României de anul trecut, reușind să-i învingă pe amândoi la decizie. Cât despre Alex Voicu, acesta a luptat în finala categoriei -75 kg 19-45 ani cu Liviu Sugacevschi, după ce adversarul său din semifinală s-a retras, fiind accidentat. Victoria a fost cu atât mai frumoasă cu cât adversarul său este unul dintre cei mai promițători sportivi din România și are deja la activ meciuri la profesioniști, în cușcă și în ring.
„Nici unul din cei trei nu are o vechime mare în artele marțiale. Daniel face de 1 an și ceilalți doi abia au împlinit 3 ani de când au pășit prima oară în Dojo. Ambiția și tricolorul din dreptul inimii i-au făcut să treacă peste emoții și să lupte în modul excepțional în care au făcut-o.
 Sunt băieți echilibrați, cu bun simț, liniștiți (poate prea liniștiți) și dau dovadă în fiecare clipă că adevărata cale a unui luptător nu este calea violenței. Sunt mândru de ei și rezultatul reprezintă o încununare a eforturilor și muncii lor. Sunt copii care au avut lacrimi în ochi la auzirea Imnului României, când ridicau centurile de campioni. Cred că asta spune multe despre ei.”, a declarat antrenorul tinerilor, Gabriel Georgescu.
Vezi mai jos galerie foto:
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Liviu Ilași a demisionat din PNL și din funcția de consilier județean. A trecut la PSD

Liviu Ilași, fost director Conpet și consilier județean PNL, s-a înscris în PSD și va face perte din echipa...
Sari la conținut