fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

EXCLUSIV! Plângere penală împotriva primarului Adrian Dobre și a directorului Finanțelor Locale, Simona Dolniceanu. FOTO-DOCUMENTE

Citește Și

- Reclamă -

Fernando Scoruș își caută dreptatea de ani de zile, pentru un imobil pe care societatea sa îl deține pe strada Democrației din Ploiești dar deși autoritățile nu îi permit să îl folosească, Finanțele Locale îi percep anual impozit și, mai mult decât atât, au fost demarate procedurile de executare silită, astfel că societatea deținută de ploieștean este la un pas de faliment. Disperat că nu a găsit înțelegere la primarul Adrian Dobre sau la directorul Serviciului Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești, Simona Dolniceanu, Scoruș a recurs la ultima soluție, aceea de a depune plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești împotriva celor doi.

Totul a început în 1992, când Fernando Scoruș a cumpărat un teren și o casă pe strada Democrației. Ulterior, a descoperit că prin Decretul 417 din 1986 al Consiliului de Stat imobilul fusese propus pentru expropriere. Între timp, casa a fost dărâmată, fără ca Scoruș să știe cine a făcut acest lucru, iar autoritățile locale nu-i dau voie să reconstruiască imobilul sau să folosească terenul din cauza Decretului 417. Deși ploieșteanul nu își poate folosi bunul, de 27 de ani i se percep impozite, pe care le-a plătit până în anul 2015, inclusiv. Ulterior, exasperat de faptul că autoritățile nu găsesc o rezolvare a problemei sale, în ianuarie 2016, a declarat Grevă Fiscală și a refuzat să-și mai plătească dările pentru un bun de care nu se poate folosi. A depus și o cerere la SPFL prin care solicita să-i fie restituite impozitele plătite ani în șir, dar cu toate acestea ploieșteanul spune că Simona Dolniceanu, directorul instituției, i-a transmis că nu ține cont de greva pe care a declarat-o și că în februarie 2016 a demarat procedurile de executare silită pentru neplata impozitelor. Cum Scoruș nu a plătit cei 5.880 lei impozit și 1.300 lei penalizări, Finanțele Locale i-au blocat conturile, i-au pus sechestru pe respectivul teren, iar acum afacerea ploieșteanului este la un pas de faliment.

- Reclamă -

De altfel, în aprilie 1999, Fernando Scoruș a primit o adresă de la primărie semnată de primarul de la acea vreme, Horia Toma, prin care i se aducea la cunoștință că nu i se dă voie să efectueze lucrări la construcția respectivă întrucât imobilul în cauză fusese expropriat și trecut în proprietatea statului pentru lucrări de sistematizare în zona respectivă (construirea de blocuri, spații verzi, parcări, etc).

Ani de zile, Fernando Scoruș a înaintat memorii către instituțiile statului și solicitări către autoritățile locale de a i se oferi o soluție, dar nu a primit răspuns la toate. Totuși, din documentele pe care a reușit să le adune de la Primărie, reiese că terenul respectiv de pe strada Deemocrației a fost inclus în Planul Urbanistic General pentru a fi transformat în parc, situație în care Fernando Scoruș nu înțelege de ce i se mai percep impozite, de ce pe de-o parte SPFL îi percepe taxe, iar pe de altă parte Primăria susține că terenul este în proprietatea statului.

Contactat de reporterii ziarului Incomod pentru un punct de vedere referitor la problema lui Fernando Scoruș și despre plângerea penală depusă împotriva sa, primarul Adrian Dobre a declarat că:

- Reclamă -

„Despre această situație știu că există o comisie formată din consilieri care verifică, de la comisia de specialitate din cadrul Consiliului Local, care verifică situația domnului Scoruș. Iar legat de celelalte acțiuni, este liber să facă ceea ce consideră”.

Totodată, reporterii Incomod i-au solicitat un punct de vedere și Simonei Dolniceanu, directorul Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești.

„Acelea sunt date confidențiale, dacă dumnealui le-a scris în plângere, este ok, dar eu nu am cum să vi le spun. Ce pot să vă spun este că am făcut informare la Consiliu Local, nu am nicio legătură cu acest caz. Dumnealui se luptă cu primăria pentru acel teren, pentru a putea construi pe el. Eu am picat în toată mocirla asta pentru că i-am pus poprire că nu a achitat impozitul. Dar în rest eu nu am nicio legătură, eu nu pot nici să-l pun în posesie, nici să emit autorizație, nu pot face absolut nimic de genul acesta. I-am trimis un milion de adrese, i-am explicat, dumnealui invocă o grevă fiscală, nu există în legislația română grevă fiscală. I-am explicat că dacă îmi arată că acel teren când i-a fost predat era propus exproprierii, este altceva. Nimeni din primărie nu poate da o astfel de hârtie, dar dumnealui s-a supărat pentru faptul că instituția i-a pus poprire. Nu am nicio legătură cu problema dumnealui. Eu sunt destinatarul final. E dreptul dumnealui să facă plângere penală, și eu am o plângere penală împotriva dumnealui că m-a amenințat cu moartea în birou, nu e niciun fel de problemă. Probabil că o să mă cheme Parchetul acolo, plus că nici nu are de ce să mă cheme pe mine, că eu nici măcar nu semnez popririle, dar dumnealui i s-a pus pe mine pentru că eu reprezint instituția. Nicio problemă, încă un război de dus. Eu știu că am făcut perfect tot ceea ce trebuia din punct de vedere al legii, repet, fiecare consilier are o informare în mapă cu privire la această situație, mai mult de atât… Dumnezeu cu mila.”, a declarat Simona Dolniceanu, directorul SPFL Ploiești, pentru ziarul Incomod.

Vă prezentăm mai jos plângerea penală depusă săptămâna trecută de Fernando Scoruș la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești împotriva primarului Adrian Dobre și a directorului SPFL Ploiești, Simona Dolniceanu, alături de celelalte documente pe are bărbatul le-a atașat plângerii:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut