Deși administrația publică locală a anunțat că reabilitarea liniei de tramvai 101 a fost finalizată și că în noiembrie linia va fi redată circulației, iată că termenul a fost amânat din cauza unor probleme apărute, care au împiedicat efectuarea recepției lucrărilor.

Luni a avut loc o primă verificare a liniei de tramvai și s-a constatat că încă mai sunt probleme care necesită remediere. De-a lungul șinelor au fost lăsate cabluri și fire care ar împiedica circulația tramvaiului, iar în unele zone șina nu a fost curățată corespunzător, astfel încât circulația ar fi momentan imposibilă.

Odată ce vor fi remediate aceste probleme, urmează probele cu tramvaiul, când se va vedea cu exactitate dacă șinele sunt funcționale de la un capăt la altul, adică de la Gara de Sud până la Spitalul Județean. În situația în care probele se vor desfășura fără să mai apară alte probleme, eventuale neconcordanțe între șine, se va putea face recepția lucrării. De abia după aceea, municipalitatea va putea reintroduce tramvaiul pe linia 101. Administrația locală speră ca, deși termenul a fost amânat, transportul să fie reluat până la sfârșitul anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here