fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Firme și comercianți, verificate de polițiști

Citește Și

- Reclamă -

Poliţia Română continuă acţiunile pentru protejarea mediului de afaceri împotriva ilegalităţilor economice, în baza Planului de măsuri pentru siguranţa sărbătorilor de iarnă.

“Poliţiştii din întreaga ţară au verificat mii de persoane fizice şi juridice, atât în marile complexe comerciale (companiile en-gros și companiile de retail), cât şi în piețele ori târgurile în care se desfășoară activități comerciale.

Astfel, în perioada 7-11 decembrie a.c., au fost controlate 2.131 societăți comerciale și 1.906 persoane fizice. Poliţiştii au înregistrat 267 de dosare penale în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea a 319 infracțiuni (dintre care 76 pentru evaziune fiscală și 243 pentru alte genuri de fapte).

De asemenea, au fost aplicate 1.771 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 2.700.000 de lei, fiind ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare totală de peste 1.260.000 de lei (11.928 de kilograme de legume şi fructe,  7.458 de obiecte ornamentale, 3.839 de litri de băuturi alcoolice, 237.914 de fire ţigarete şi 124.774 alte bunuri”

se arată într-un comunicat emis de Poliția Română.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut