fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Fost director de Regie Autonoma, reținut de DNA

Citește Și

- Reclamă -

dna11 - Ziarul INCOMODProcurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 ianuarie 2015, ora 18:10, până în data de 30 ianuarie 2015, ora 18:10, a inculpatului POPESCU VIOREL, fost director general al Regiei Autonome de Transport București (R.A.T.B.), cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

- Reclamă -

În cursul lunii decembrie 2011, premergător sărbătorilor de iarnă, inculpatul Popescu Viorel, în calitate de director general al R.A.T.B., a primit pentru sine, în mod indirect (prin intermediul unei alte persoane), de la administratorii unor societăți comerciale, la sediul Regiei Autonome de Transport București, suma de 2.500 euro.

În schimbul acestei sume de bani, inculpatul urma să intervină pe lângă funcționarii competenți din cadrul R.A.T.B., în scopul derulării în condiții avantajoase, pentru firmele celor doi oameni de afaceri, a unui contract al cărui obiect îl constituia vânzarea de către această instituție a unui număr de 232 de mijloace de transport casate (din parcul propriu în vederea dezmembrării și valorificării ulterioare a deșeurilor rezultate), precum și în vederea atribuirii ulterioare a unor alte contracte similare către societățile celor două persoane.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

- Reclamă -

Viorel Popescu a mai  fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, la data de 18 septembrie 2014, în sarcina acestuia reținându-se infracțiunile de: abuz în serviciu, în scopul obținerii, pentru sine ori pentru altul, de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave și conflict de interese.

Inculpatul va fi prezentat, la data de 30 ianuarie 2015, la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img
Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Bărbat cu probleme mintale, păcălit să facă abonamente de telefonie

Un bărbat cu probleme mintale a fost păcălit de un cuplu să încheie mai multe contracte de telefonie mobilă...
Sari la conținut