Fostul subprefect Alexandru Florin Vane (foto sus) și o angajată a Hidro Prahova, Argentina Maria Ion, au fost numiți administratori provizorii în Consiliul de Administrație al TCE, operatorul public de transport în comun din Ploiești. Directorul instituției, însă, apreciază că numirile s-au făcut ilegal și a înștiințat primăria Ploiești.
Compartimente specializate din cadrul primăriei verifică acum dacă numirile s-au făcut cu respectarea prevederilor legale. Și primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, consideră numirile ilegale și spune că directorul TCE ar putea face plângere penală în acest caz.
Concret, directorul TCE, Alexandri Nicolae, spune că procedura de numire a administratorilor nu a respectat prevederile legale, în sensul în care nu s-a postat un anunț în acest sens nici pe site-ul TCE, nici pe site-ul primăriei. De altfel, spune că primăria nu a fost deloc implicată în procesul de recrutare deși, prin lege, ar fi trebuit.
Citește și: Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploiești, a demisionat din PNL, reclamând presiuni făcute de Roberta Anastase
În plus, contactat de ziarul Incomod pentru un punct de vedere, Alexandri Nicolae a vorbit și despre alte nereguli, mult mai grave, cum ar fi lipsa unor semnături pe documentele de numire, dar și neconcordanțe cu privire la prezența unor membri AGA în ședința de numire:
„Nu s-a respectat procedura legală privind numirea administratorilor provizorii, la acest moment autoritatea publică tutelară nu a fost implicată în aceste numiri provizorii. De altfel, nu s-au respectat procedurile care au fost utilizate în anul 2019 când la fel a fost o situație de numire de administratori provizorii. Nu intru pe fondul documentelor dar, mi s-a cerut să înregistrez o hotărâre AGA (n.r. Adunarea Generală a Acționarilor) care în preambul avea prezenți 3 membrii AGA și la semnături numai 2. Al treilea reprezentant nu a mai semnat această hotărâre, deși figura prezent la ședință.” , a declarat directorul TCE pentru ziarul Incomod.
De altfel, surse din administrația publică locală spun că cel de-al treilea membru AGA nici nu avea cum să fie prezent la ședință, întrucât era plecat din țară, așa că se pune întrebarea dacă nu cumva ceilalți membrii AGA nu l-au trecut „prezent” în fals.
Un alt aspect care ridică semne de întrebare este acela că Alexandru Vane și Argentina Ion, cei doi administratori provizorii numiți la repectiva ședință AGA din data de 17 iulie, nu au semnat la acel moment contractele de mandat.
„Le-au semnat ulterior datei ședinței, nu la momentul la care s-a ținut ședința. De aici am dedus că nici măcar nu au fost prezenți, ci au venit ulterior la sediul societății să semneze contractele. Așa că am făcut o înștiințare asupra primăriei și asupra compartimentului de resort din cadrul acesteia, având în vedere că autoritatea publică tutelară prin lege este implicată în acest proces”, ne-a mai explicat Alexandri Nicolae.
Ziarul Incomod l-a contactat și pe primarul Andrei Volosevici pentru un punct de vedere referitor la această situație:
„Din ce pare, pe românește s-a făcut incorect această procedură. Este în analiză la juridic și la Compartimentul Monitorizare Întreprinderi Publice. Eu sunt plecat, dar vineri înainte să plec am dat situația în analiză la cele două compartimente și l-am înștiințat pe viceprimarul Daniel Nicodim despre situație. În acest context, cele două compartimente știu mai bine să analizeze și aștept un răspuns în scris dar, dacă mă întrebați pe mine, este ilegal.”, a declarat primarul Ploieștiului.
În plus, acesta spune că situația ar putea ajunge în atenția organelor de cercetare penală.
„Directorul TCE a sesizat corect. În momentul în care se numesc doi administratori, că sunt vreo trei consilieri p-acolo de capul lor care mai stau de vorbă cu sindicatul și numesc ei doi administratori… nu merge așa. Ei trebuiau să aibă o propunere de la autoritatea tutelară, în speță de la primăria municipiului Ploiești, pe care nu au avut-o. Deci numirea celor doi administratori este absolut ilegală. Directorul TCE mi-a spus că ia în calcul să formuleze și plângere penală împotriva consilierilor care au făcut lucrul acesta dar mai întâi a venit cu adresă de înaintare către mine. Iar eu ca să fiu sigur că lucrurile se cercetează și că vom avea un răspuns am dat dispoziție la juridicul primăriei și la compartimentul care se ocupă de antreprenoriate să își expună puncte de vedere în scris, să am o informare, să știu ce am de făcut în continuare.”, a mai explicat edilul-șef al Ploieștiului.
Întrebat dacă într-adevăr va depune plângere penală, directorul TCE a declarat: „Este posibil să fac, dar orice om poate să greșească. Dacă greșeala e cu rea-intenție și o să văd asta, o să mă adresez și altor organe, într-adevăr.”
Cine sunt cei doi administratori provizorii numiți de AGA în CA-ul de la TCE
Revenind la cei doi adminitratori provizorii numiți de AGA în Consiliul de Administrație de la TCE, aceștia sunt, cum explicam mai sus, Maria Argentina Ion și Alexandru Florin Vane.
Despre Argentina Ion nu se știu foarte multe detalii, este angajată a Hidro Prahova S.A., societată aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova, iar în trecut a fost director economic al SGU Ploiești, în perioada august 2020-ianuarie 2022.
Alexandru Vane, în schimb, este un personaj mult mai cunoscut opiniei publice, întrucât până recent a ocupat postul de subprefect al județului Prahova.
Acesta s-a remarcat în plan politic prin „îndârjirea” cu care a ajuns să conducă organizația locală PNL Câmpina. În iulie 2021, trei persoane, printre care și Vane, candidau pentru șefia organizației. Numai că cei doi contra-candidați ai fostului subprefecți au avut dosarele respinse. Au contestat decizia și, până la urmă, organizația a ajuns să fie condusă de Marian Nistor. Însă, situația nu a durat mult și, în noiembrie 2022, conducerea județeană a PNL a dizolvat organizația de la Câmpina, iar Alexandru Vane a fost numit președinte interimar. Potrivit unor surse din mediul politic, Alexandru Vane este susținut de senatoarea Roberta Anastase.