fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploiești, a demisionat din PNL, reclamând presiuni făcute de Roberta Anastase

Citește Și

- Reclamă -

Directorul firmei de transport public a Ploieștiului, Alexandri Nicolae, a demisionat din PNL, reclamând că au fost făcute presiuni politice asupra sa pentru a pune interesele partidului mai presus de cele ale TCE.

Alexandri Nicolae și-a dat demisia din Partidul Național Liberal, unde ocupa funcția de vicepreședinte al organizației municipale Ploiești.

- Reclamă -

Contactat pentru un punct de vedere, el a declarat că a ales să se concentreze pe activitatea administrativă, după ce în ultimele săptămâni a fost supus unor „presiuni politice”. „De când sunt director, am făcut în primul rând administrație și am căutat să separ administrația de funcția politică. În ultima lună, au fost mult presiuni să amestec aceste două lucruri. Am refuzat să fac acest lucru, drept pentru care am renunțat la funcția politică”, a declarat politicianul, adăugând că nu intenționează să se înscrie în alt partid.

VIDEO: Război între TCE și consilierii locali PNL. Directorul răspunde cererii de demisie, sindicatele amenință cu noi proteste

Întrebat la ce fel de presiuni se referă și cine anume le-a făcut, el a indicat-o pe Roberta Anastase, președintele PNL Ploiești, adăugând că dovezile în acest sens pot fi obținute de organele de cercetare.

Contactată de reporterii „Incomod” atât prin apel telefonic, cât și prin mesaj, senatoarea Roberta Anastase, președintele PNL Ploiești, nu a răspuns.

- Reclamă -

Alexandri Nicolae a fost unul dintre membrii vechi ai PNL Prahova, cu mult înainte de fuziunea partidului cu PDL-ul, fiind de altfel și deputat din partea formațiunii, dar și prefect al județului.

Consilierii PNL cer demiterea directorului liberal de la TCE Ploiești. Reacția lui Alexandri Nicolae: „Dumneavostră nu v-ați respectat obligațiile”

Demisia sa din PNL vine în momentul unui scandal privind situația financiară a societății. În timp ce el a argumentat că problemele operatorului pleacă de la datoriile istorice, apărute cu mult înainte ca el să preia conducerea, consilierii PNL i-au reproșat un „management defectuos” și au cerut demiterea sa de la conducerea TCE.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort din Malta

Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort din Malta, în urma activităților de cooperare dintre Poliția Română...
Sari la conținut