fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Iată ce au pățit doi turiști care au vrut să meargă la o cabană din Azuga. A fost nevoie de ajutorul jandarmilor montani

Citește Și

- Reclamă -

jandarmi montani - Ziarul INCOMODDuminică, 22 februarie a.c., în jurul orei 15.05 o patrulă de jandarmerie montană, aparținând Inspectoratului Județean Prahova, aflată în serviciu pe un traseu montan din stațiunea Azuga, județul Prahova, a intervenit, pentru recuperarea a două persoane aflate în dificultate.

Ca urmare a primirii unei solicitări prin numarul unic de apeluri de urgență 112, jandarmii s-au deplasat pe  Valea Limbășel, unde au găsit două persoane într-un autovehicul înzăpezit. Turiștii, domiciliați în București, se deplasau pe traseul Azuga – Cabana Susai –Predeal, pe un drum forestier, iar la un moment dat autovehiculul a fost scăpat de sub control si a alunecat într-un sanț de pe marginea drumului. În urma acțiunii jandarmilor de a degaja cu lopețile din dotare, zăpada de peste 60 de centimetri, s-a reușit deblocarea autovehicului, după care au fost însoțiți până în stațiunea Azuga, în condiții de siguranță, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

- Reclamă -

Turiștii aflați în dificultate pot apela cu încredere numărul unic de urgență 112, pentru a solicita sprijinul Jandarmeriei montane.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut