fbpx
marți, aprilie 30, 2024
spot_img

A început demolarea și reconstruirea Școlii Generale din Pietroșani, Puchenii Mari

Citește Și

- Reclamă -

Școala generală din satul Pietroșani, comuna Puchenii Mari, va fi demolată și reconstruită, după ce administrația locală a reușit să obțină fonduri europene nerambursabile pentru acest proiect. Clădirea avea un risc seismic ridicat și reprezenta un pericol pentru elevii care, în curând, vor avea o școală nouă cu dotări moderne.

 - Ziarul INCOMOD
Primarul comunei Puchenii Mari Constantin Negoi la demolarea școlii din Pietroșani

„Am dat ordinul de începere a lucrărilor de demolare și construire a Școlii Generale din satul Pietroșani. Școala va fi făcută pe fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Termenul de execuție este luna decembrie, anul acesta. Școala cea nouă va avea toate dotările necesare, calculatoare pentru elevi și profesori, laboratoare, absolut tot ce este necesar”, ne-a declarat primarul comunei Puchenii Mari, Constantin Negoi (foto).

- Reclamă -

Lucrările de dezafectare a instalațiilor termice și de desfacere a acoperișului au început luni, 3 aprilie, urmând ca peste câteva zile să fie demolată întreaga clădire a școlii.

„Pentru construirea unei noi unități moderne de învățământ în satul Pietroșani a fost obținută de către echipa pe care o coordonez o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 6.850.000 lei cu TVA.
Clădirea școlii din Pietroșani nu mai era sigură în cazul unui cutremur fapt certificat de studiile efectuate de experții în domeniu în urmă cu aproximativ 10 ani.
Salba de unități de învățământ din comuna noastră va fi completată pe lângă această nouă construcție în Pietroșani, de consolidarea și modernizarea școlii din Puchenii Mari dar și de consolidarea, modernizarea și dotarea celei de-a treia școli gimnaziale, cea din Puchenii Moșneni.”, a mai precizat primarul Constantin Negoi.
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

BEC a stabilit ordinea partidelor pe buletinul de vot. Cum arată acesta – FOTO

Biroul Electoral Central a stabilit, prin tragere la sorţi, numărul de ordine de pe buletinele de vot a partidelor...
Sari la conținut