fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Maşini atacate cu pietre într-un sat din Prahova. Reacția autorităților

Citește Și

- Reclamă -

Mai multe maşini au fost atacate cu pietre de localnici în localitatea Plopeni Sat, din comuna prahoveană Dumbrăveşti. Poliţia şi autorităţile spun că autorii ar fi nişte copii, dar și că fenomenul se tot repetă şi că iau măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă în zonă.

Mai multe maşini au fost atacate cu pietre de localnici în localitatea Plopeni Sat, din comuna prahoveană Dumbrăveşti. Incidentul se petrece pe marginea Drumului Judeţean 102, cel care face legătura între Plopeni şi Slănic, la ieşirea din Plopeni Sat, într-o zonă în care se află o comunitate numeroasă de romi, unii dintre ei având case improvizate în vecinătatea albiei pârâului Mislea.

- Reclamă -

Problema a fost semnalată de mai mulți participanți la trafic pe un grup de Facebook dedicat șoferilor.

”Atenție, în zona Plopeni Sat, până în pod, se aruncă cu pietre în mașini!”, a scris un șofer.

”Exact în același loc am pățit pe motocicletă, la 30cm de vizieră mi-a trecut o piatră, n-ai ce sa ii alergi, sunt niste copii prosti”, a fost reacția unui motociclist la postarea de pe grupul respectiv.

- Reclamă -

Potrivit Telegrama, primarul comunei Dumbrăveşti, Dorin Răducanu, ales în funcţie în toamnă, a declarat că şi în trecut au mai existat probleme în aceeaşi zonă, cauzate de nişte copii needucaţi.

„Imediat ce va fi aprobat bugetul local pe acest an voi demara un proiect pentru introducerea unui sistem de supraveghere video în această zonă”, a declarat edilul localității.

La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au precizat pentru „Telegrama” că la ultimul incident nu au găsit autorii, însă în alte cazuri soldate cel mult cu pagube materiale minore, au identificat autorii. Cum aceştia erau minori, oamenii legii au sancţionat contravenţional părinţii pentru nesupraveghere.

Mai mult, conducerea IPJ Prahova anunţă că a luat măsura de intensificare a frecvenţei patrulărilor în această zonă, cu semnalele luminoase pornite, mai ales la schimburile doi şi trei, pentru a descuraja actele de violenţă, precizând totodată şi că a luat act de planurile autorităţilor locale de amplasare a unor camere de supraveghere.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut