fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Măsura care îi va afecta pe toţi cei care zboară cu avionul

Citește Și

- Reclamă -

bagaj - Ziarul INCOMODATA, asociaţia ce reprezintă majoritatea companiilor aeriene din lume, a recomandat, marţi, reducerea dimensiunilor bagajelor de mână pe care pasagerii le pot lua cu ei la bordul avioanelor, ceea ce ar putea obliga milioane de călători să cumpere noi valize de tip carry-on.

Potrivit noilor recomandări ale Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), bagajele de mână ce vor fi permise la bordul avioanelor vor avea dimensiuni de 55 cm x 35 cm x 20 cm, cu 39% mai mici decât precedentul standard al IATA, de 56 cm x 45 cm x 25 cm.

- Reclamă -

IATA precizează că obiectivul acestei iniţiative este ca fiecare pasager al unui avion cu cel puţin 120 de locuri să aibă şansa de a-şi depozita bagajele de mână în spaţiile de deasupra capului.

„Nu am întâlnit încă o companie aeriană care să spună că aceasta este o idee proastă”, a declarat vicepreşedintele IATA, Thomas Windmuller, la adunarea generală anuală a IATA.

Potrivit lui Windmuller, aproximativ 40 de companii aeriene şi-au exprimat interesul faţă de noile standarde, iar nouă transportatori, printre care se numără Emirates, Lufthansa şi Qatar, au acceptat propunerile IATA.

- Reclamă -

Noile propuneri ale IATA nu sunt obligatorii, iar companiile aeriene sunt libere să le ignore sau să le modifice.

Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) reprezintă aproximativ 260 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 83% din traficul aerian mondial.

sursa: capital.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut