fbpx
joi, mai 2, 2024
spot_img

Mihai Rotaru-Marian Iancu, tandemul care ar putea salva Petrolul. Culisele preluării clubului ploieștean

Citește Și

- Reclamă -

Petrolul pregătește mutări-bombă zilele acestea. Potrivit surselor apropiate clubului ploieștean, doi investitori grei ai fotbalului romanesc, Mihai Rotaru, actual patron al Universității Craiova, și Marian Iancu, fost investitor în perioada bună a Politehnicii Timișoara, urmează să investească la Petrolul.

Informațiile au fost publicate inițial de prosport.ro, care îl citează pe Dragoș Măchițescu, cel care cunoaște îndeaproape activitatea clubului și este consilier local la Ploiești.

- Reclamă -

Acesta a precizat ca a obținut informațiile pe surse.

Așadar, deocamdată pe surse, informațiile se rostogolesc cu repeziciune în ceea ce privește Petrolul, club cu probleme financiare destul de delicate și pentru care venirea celor doi ar însemna practic salvarea.

Potrivit ultimelor date, Marian Copilu urmează sa preia Petrolul, iar la vară, după terminarea campionatului, sa fie oficializata venirea lui Rotaru.

- Reclamă -

Petrolul a mai experimentat o astfel de preluare, atunci când Florian Walter a devenit acționar, după ce clubul a fost preluat de Dan Capră.

Diferența este ca acum clubul este organizat altfel, iar decizia va fi luata în cadrul AGA, din care fac parte membrii fondatori.

Potrivit lui Dragoș Măchițescu, pe care Ziarul Incomod l-a contactat, cel mai probabil membrii fondatori vor rămâne în cadrul clubului, iar noii investitori vor avea majoritate în AGA.

Foarte interesante sunt informațiile – tot neoficiale- conform cărora primii bani care întra în club, cei pentru licență, ar urma sa fie virați de Marian Iancu, fostul finanțator de la Poli Timișoara. Ar mai fi în discuție și un fond de investiții din Israel.

- Reclamă -

Astăzi, are loc o ședință a AGA, cu participarea lui Marian Copilu. Totodată, clubul a comandat un audit pentru a stabili clar care este situația financiară.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Oamenii sunt evacuați la Slănic chiar înainte de Paște. Craterul care pune în pericol blocurile se adâncește văzând cu ochii

Noi evacuări în orașul care se surpă. Prefectul din Prahova cere și mai multor oameni să plece din case...
Sari la conținut