Mai mulți cititori ne-au sesizat cu privire la faptul că de cinci zile, la intersecția străzilor Găgeni cu Podețului, au apărut mormane de gunoi.
Culmea este că deșeurile se înmulțesc în fiecare zi.
Operatorul de salubritate Blue Planet nici nu a trecut prin zonă în această săptămână, spun locuitorii care se plâng de disconfortul creat de mirosul degajat de deșeurile abandonate la colțul străzii.
Reprezentanții RASP Ploiești spun că vor verifica situația.
”Vom verifica dacă deșeurile nu sunt depozitate pe un teren privat, pentru că din imagini așa pare. Blue Planet nu intervine pe proprietate privată, doar pe domeniul public. Poate fi o situație similară ca cea de pe strada Drumul Sării. Oricum, trebuie identificat și proprietarul terenului, urmând să fie notificat să își curețe terenul. Trebuie să ne sprijine și Polițuia Locală în identificarea celor care abandonează deșeuri în acea zonă”, a declarat Zoia Staicu, directorul RASP Ploiești.
În cazul terenurilor private din intravilan, proprietarii riscă sancțiuni dacă nu au gard și dacă nu le curăță de gunoaie.