fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Muzeul Paul Constantinescu din Ploieşti va fi modernizat cu ajutorul fondurilor europene

Citește Și

- Reclamă -

Consiliul Judeţean Prahova a anunţat joi semnarea contractului de execuţie a lucrărilor de modernizare a Muzeului Paul Constantinescu din Ploiești.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru proiectul „Restaurarea, revitalizarea și punerea în valoare a obiectivului Casa compozitorului Paul Constantinescu, Ploiești”. Lucrările sunt finanțate prin programul RO – Cultura (Antreprenoriat cultural, patrimoniu cultural și schimb cultural), parte integrantă a Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2014 – 2021. Acesta este implementat de Consiliul Județean Prahova, în parteneriat cu două organizații non-profit, una din România – ,,Remember Enescu” și una din Norvegia – ,,International Voice of Justice”.

- Reclamă -

7.797.098,66 lei finanţare nerambursabilă

Valoarea totală a proiectului este de 10.582.442,87 lei (inclusiv TVA), din care 7.797.098,66 lei este finanţare nerambursabilă, iar diferenţa este contribuția Județului Prahova.

Obiectivul general al acestei investiţii îl reprezintă restaurarea și valorificarea casei memoriale a compozitorului prahovean, precum și promovarea creației muzicale a acestuia. Iniţiativa este binevenită, având în vedere că, în prezent, imobilul se află într-un stadiu avansat de degradare.

- Reclamă -

Beneficiarii principali vor fi prahovenii interesați de artă, muzică și cultură, turiștii din alte zone, dar și artiștii ce îşi vor putea desfășura diverse activități în acest spațiu. Astfel, după implementarea proiectului și redarea funcționalității casei memoriale „Paul Constantinescu“ drept nucleu cultural-artistic pentru toate genurile muzicii clasice, publicul larg va avea acces la manifestările și activitățile de profil.

Durata de execuție a lucrărilor este de 16 luni. Licitaţia pentru acest proiect a fost câştigată de Asocierea CONSTRUCŢII ERBASU S.A. (lider de asociere) – VIALIS ENGINEERING S.A. – EURAS S.R.L.

Pentru atingerea obiectivelor Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (MFSEE), Programului RO-CULTURA, dar şi pentru realizarea indicatorilor de Program dedicaţi, în cadrul proiectului se vor derula Concursul „Paul Constantinescu“ şi Festivalul Internaţional „Paul Constantinescu“, activităţi organizate în colaborare cu cele două entităţi partenere din România şi Norvegia.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Alegeri 2024: Câți bani încasează cei care asigură activitatea în secțiile de votare

396 de lei pe zi vor lua pentru alegerile din iunie 2024, președinții, locțiitorii și operatorii IT ai secțiilor...
Sari la conținut