fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Planetariu construit cu fonduri europene, la Odobești

Citește Și

- Reclamă -
Un planetariu va fi construit cu fonduri europene la Odobești, județul Vrancea. Proiectul se află în faza de licitație.

Primarul orașului Odobești a declarat pentru Agerpres:

„Din cauza pandemiei şi a războiului, preţurile la materialele de construcţii şi dotări au explodat şi nu ne mai încadrăm în prevederile care au fost făcute la proiectul depus în anul 2018 spre finanţare, şi ulterior, în 2019, începerea şi aprobarea finanţării de către Uniunea Europeană. Ceea ce era în 2019 nu se mai regăseşte în anul 2022 şi am fost nevoiţi să reluăm toată procedura de la început, cu actualizarea preţurilor devizelor şi tot ceea ce înseamnă documentaţie pentru a putea scoate la licitaţie acest proiect. Am avut o situaţie similară la Observator, acolo unde s-a scos la licitaţie de trei ori acesta obiectiv şi nu s-a prezentat absolut nimeni pentru că nu se mai încadrau în sumele pentru realizarea obiectivului. La momentul de faţă terminăm aceste proceduri, am început să facem autorizaţiile de construcţie, avem toate avizele de la mediu şi de la toţi furnizorii de utilităţi publice şi vom putea face predarea amplasamentului către viitorul constructor care îşi va adjudeca licitaţia. Suntem pregătiţi, este o chestiune doar de procedură pentru a face acest proiect funcţional, pentru a pune Odobeştiul pe harta turistică a oraşelor din România în care se petrece ceva.”
Autoritățile își doresc să pună oraşul pe harta turistică a judeţului, astfel că planetariul face parte dintr-un proiect mai amplu, spun sursele Agerpres.

Primarul orașului, Daniel Nicolaș, a mai precizat:

- Reclamă -
„Proiectul care prevede construirea unui planetariu în oraşul Odobeşti este un proiect integrat care cuprinde construcţia planetariului, partea de refacere a drumurilor care duc până la zona agrement şi petrecere a timpului liber, pe care o vom înfiinţa pe malul Milcovului. Partea de drumuri şi partea de plajă şi zonă de petrecere a timpului liber sunt deja în diverse faze de implementare. La drumuri s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, iar la partea de plajă suntem la licitaţie şi se pare că vom avea o adjudecare a lucrărilor.”

Planetariul va avea 250 de locuri, va fi sub forma unei săli de spectacol, iar pe plafonul stil cupolă vor fi proiectate imagini realiste ale cerului pe timp de noapte.

Sursă: Agerpres

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut