fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Ploieșteni evacuați dintr-un bloc din cauza unui miros înțepător

Citește Și

- Reclamă -

Mai mulți ploieșteni au fost evacuați dintr-un bloc din centrul Ploieștiului din cauza unui ”miros suspect”, au transmis pompierii prahoveni.

Este vorba despre o scară de pe bloc de pe strada Ștefan Greceanu, zona Hotel Prahova. Potrivit ISU Prahova, pe casa scării, între etajele 6-7 s-a simțit un ”miros suspect”:

Miros suspect pe casa scării între etajele 6-7 din cadrul unui bloc de tip P+8 din municipiul Ploiești, str. Stefan Greceanu. Intervin pompierii militari cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, două ambulanțe SMURD și, în sprijin, două ambulanțe din cadrul SAJ Prahova.

- Reclamă -

A fost solicitată intervenția unui echipaj CBRN din cadrul USISU Ciolpani.”, a transmis ISU Prahova.

Trei persoane sunt evaluate medical la fața locului și au ușoare probleme respiratorii, mai transmit pompierii, care au adăugat că cele trei persoane au refuzat transportul la spital.

În total, opt persoane au fost evacuate din bloc și s-a acționat pentru ventilare/ aerisire, în acest moment mirosul fiind dispersat.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ciolacu, născut la Buzău: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Val de critici la adresa premierului după...

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, născut la Buzău, a făcut o gafă de proporții la Timișoara unde a declarat: ”Buzăul nu...
Sari la conținut