fbpx
vineri, mai 3, 2024
spot_img

Ploieștenii de la RO2D2, vicecampioni mondiali la Campionatul Mondial de Robotică de la Huston

Citește Și

Oana Stoicahttp://www.ziarulincomod.ro
Sunt Oana Stoica, jurnalist din 1995. Am colaborat cu ziare și televiziuni locale și regionale, dar am fost și corespondent al posturilor PROTV, Romania TV si PRIMA TV.
- Reclamă -

Două echipe din România, RO2D2 (Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești) și AICitizens (Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” Focşani) au fost echipele căpitan ale celor două alianțe care s-au confruntat, anul acesta, în finala Campionatului Național de Robotică, derulat la Houston, în SUA.

Ploieștenii de la CNMV care formează echipa RO2D2 au avut rezultate impecabile până în ultima etapă a competiției, unde RO2D2 a fost căpitan al alianței clasate pe locul al II-lea.

- Reclamă -

Ploieștenii au obținut, astfel, titlul de vicecampioni mondiali, reușind o performanță extraordinară având în vedere că din echipă au făcut parte mulți membrii noi, cei cu experiență în asemenea concursuri fiind acum studenți.

Finala a fost câștigată de o alianță condusă tot de o echipă de români. Este vorba despre AICitizens (Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” Focşani), a anunțat coordonatorul echipei, Tiberiu Oprea. Echipa focşăneană a ajuns în finală în alianţă cu alte două echipe, The Clueless din San Diego şi California şi Texpand din CapeTown, South Africa, AICitizen fiind echipa Căpitan.

Alianţa celor de la AICitizen a câştigat cu scorul de 400 la 374.

- Reclamă -

La campionatul mondial de robotică First Tech Challenge din SUA au participat peste 200 dintre cele mai bune echipe de robotică din lume. 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat a fost împușcat de polițiști după ce i-ar fi ameninţat cu un topor 

Joi seară, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 4 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 22.30,...
Sari la conținut