fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Polițist dintr-o comună, prins în flagrant când lua mită de la un șofer „toți banii pe care îi avea asupra sa”

Citește Și

- Reclamă -

Un polițist a fost prins în flagrant în timp ce primea 600 lei mită pentru a nu sancționa un șofer care nu a dat prioritate în sensul giratoriu, a anunțat DGA într-un comunicat de presă. De asemenea, mașina avea ITP-ul expirat. Polițistul, din comuna brașoveană Tărlungeni, îi ceruse șoferului să-i dea „toți banii pe care îi avea asupra sa”, potrivit comunicatului citat.

Potrivit comunicatului DGA, flagrantul a fost făcut sâmbătă de ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție serviciul teritorial Brașov, imediat după ce polițistul a primit de la șofer banii.

- Reclamă -

„În fapt, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, agentul de poliţie a pretins conducătorului auto toţi banii pe care îi avea asupra sa şi a primit de la acesta suma de 600 de lei în schimbul neaplicării măsurilor contravenţionale pe care le constatase la regimul circulaţiei, respectiv neacordarea de prioritate în sensul giratoriu şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având termenul de valabilitate al inspecţiei tehnice periodice expirat. Persoana în cauză, care are calitatea de inculpat, a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, unde, în prezent, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită”, se arată în comunicatul DGA.

Procurorul de caz a dispus ca agentul de poliție să fie reținut pentru 24 de ore, iar ulterior l-a prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, care a decis ca polițistul să fie plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, se mai arată în comunicat.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut