fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Razie în Ploiești, în zonele Radu de la Afumați și Gara de Sud

Citește Și

- Reclamă -
Polițiștii de la Secția 1 Ploiești au organizat, marți, o razie în zonele Radu de la Afumați, Gara de Sud, Sala Sporturilor Olimpia, 9 Mai, dar și în centrul orașului. 

Au fost controlate 80 de persoane, 40 de mașini, dar și patru firme.

Polițiștii au aplicat 15 sancțiuni, 10 dintre ele la legea 61 (încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice), pentru consum alcool în locuri publice, cerșetorie, dar și pentru muzică dată tare.

- Reclamă -

„La data de 21 iunie a.c., polițiștii Secției nr.1 de poliție Ploiești au organizat și executat o acțiune în zona Gării de Sud, a Cartierelor 9 Mai și Radu de la Afumați, Sala Sporturilor Olimpia, dar și în zona centrală a municipiului, pe linia descurajării elementelor infracționale, pentru prevenirea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului și combaterea consumului de droguri sau a substanțelor interzise, precum și a fenomenelor cu impact stradal.

 

În intervalul orar 17.00-20.00, polițiștii au legitimat 80 de persoane, au controlat 40 de autovechicule și au verificat 4 societăți comerciale.

- Reclamă -

 

Astfel, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, 10 dintre acestea conform Legii 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, a fost reținut și un permis de conducere.

Valoarea totală a sancțiunilor este de 3.135 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut