fbpx
luni, mai 29, 2023

Românii care merg în Bulgaria și Grecia ar putea scăpa de izolarea de două săptămâni – surse

Citește Și

- Advertisement -
Liderii PNL au discutat în ședința de marți seară, 2 iunie, despre varianta renunțării la izolarea de două săptămâni pentru românii care vor merge în vacanța de vară în Bulgaria și Grecia, potrivit unor surse politice citate de Mediafax.

Discuția pe această temă a avut loc în cadrul Birului Politic Național de aseară, o decizie în acest sens fiind așteptată de mulți români, în condițiile în care cele două țări menționate sunt cele mai populare destinații de vară.

„E un coeficient care se calculează pe o nouă formulă la nivel european. E posibil ca din 15 iunie să nu mai trebuiască izolare din ţările astea. Dar în ţările cu mulţi români plecaţi: Italia, Spania, Marea Britanie etc, încă va rămâne problema pentru că este acel coeficient mare”, au afirmat surse liberale, pentru Mediafx.
Grecia a relaxat deja o parte din măsuri, spre exemplu restricţiile antiepidemice impuse hotelurilor, cinematografelor în aer liber sau piscinelor publice.
Zborurile internaţionale vor fi reluate pe aeroporturile din Atena şi Salonic pe 15 iunie, iar pe restul aeroporturilor, de la 1 iulie.
De asemenea, şi în Bulgaria au fost ridicate mai multe restricţii.
Bulgaria are 2.560 de cazuri de COVID, 1.206 recuperaţi, iar Grecia 2.937 şi 1.374 vindecaţi.
Sursa: hotnews.ro
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Ploieștiul primește pasajul de la Podul Înalt, necesar pentru proiectul european de lărgire la 4 benzi

Primăria Ploiești va primi în patrimoniu, de la Ministerul Transporturilor, pasajul de cale ferată de la Podul Înalt, solicitat...

Mai Multe Articole Ca Acesta