fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Se dă drumul la căldură! Primăria nu acordă subvenție la gigacalorie luna aceasta

Citește Și

- Reclamă -

Veolia a anunțat printr-un comunicat de presă că va da drumul la căldură, după ce s-au îndeplinit condiţiile legale pentru pornirea sezonului de încălzire (media temperaturilor înregistrate în intervalul 18:00 – 06:00 a fost mai mică de 10°C timp de 3 zile consecutive).

În anii anteriori, primăria venea în sprijinul cetățenilor și oferea o subvenție la tariful aplicat de Veolia. Acest lucru însă se va întâmpla cel mai devreme de 1 noiembrie, astfel că în luna octombrie ploieștenii vor plăti tariful întreg aplicat de Veolia, anume 186,97 lei pe gigacalorie.

- Reclamă -

Potrivit legislației în vigoare, primăria poate subvenționa prețul gigacaloriei începând cu 1 noiembrie, când începe sezonul rece. Directorul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești, Vasile Ionescu, spune că nu vor fi probleme în acest sens, existând deja prevedere bugetară pentru subvenție. Același lucru îl spune și viceprimarul Cristian Ganea, însă, pentru ca municipalitatea să poată suporta parte din facturile cetățenilor la căldură este necesară o hotărâre de Consiliu Local.

Viceprimarul Ganea spune că nu vor fi probleme nici în acest sens, întrucât astăzi deja a început redactarea proiectului și probabil până mâine va fi gata. Consilierii vor vota acordarea subvenției care, cel mai probabil, va fi de 36,97 lei pe gigacalorie, astfel că de luna viitoare ploieștenii vor plăti 156 lei pe gigacalorie.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut