fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Spitalul municipal Câmpina riscă să nu mai poată asigura linie de gardă. FOTO-DOCUMENT

Citește Și

- Reclamă -

Spitalul municipal Câmpina, spital suport COVID în această perioadă, riscă să nu mai poată asigura linie de gardă! Un ordin al Departamentului pentru Situații de Urgență a stabilit ca doi medici de urgență din cadrul Spitalului municipal Câmpina să fie detașați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Documentul, pe care îl puteți citi mai jos, a fost emis pe data de 26 august și a intrat în posesia reporterilor Incomod vineri, 28 august.

Surse oficiale au precizat pentru ziarul Incomod că spitalul din Câmpina avea șase medici pentru urgențe. Unul dintre aceștia este în concediu medical, din cauza unor probleme de sănătate. Astfel, dacă din cei cinci medici rămași doi sunt detașați la spitalul din Ploiești, spitalul din Câmpina va fi în situația de a asigura urgențe și linie de gardă cu doar trei medici, lucru care nu este posibil.

- Reclamă -

Cum trei medici nu pot acoperi toate gărzile, există riscul ca linia de gardă a Spitalului municipal Câmpina să fie închisă, în condițiile în care spitalul este suport COVID.

Vezi mai jos documentul:

 - Ziarul INCOMOD

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut