fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Tatăl unui deputat PNL de Prahova a blocat ieșirea dintr-un imobil în care o femeie sunase la salvare

Citește Și

- Reclamă -

Un cunoscut medic arădean, tatăl unui deputat liberal, a fost sancţionat joi de Poliţie pentru că a parcat neregulamentar autoturismul, pe bordul căruia se afla la vedere un permis de acces auto şi parcare eliberat de Camera Deputaţilor.

Cel sancţionat este dr. Sorin Prişcă, fost director al Spitalului Matern din Arad în urmă cu câţiva ani, tatăl deputatului PNL de Prahova, Răzvan Prişcă. Acesta a parcat autoturismul neregulamentar, blocând ieşirea din curtea unui imobil situat pe strada Ion Vidu, din zona ultracentrală a municipiului Arad.

- Reclamă -

Proprietara imobilului respectiv a sunat la numărul unic de urgenţă 112, solicitând prezenţa la faţa locului atât a Poliţiei Locale, cât şi a Poliţiei Rutiere, susţinând că ar avea o urgenţă medicală şi, din cauza autoturismului care îi bloca ieşirea din curte, nu putea pleca la spital pentru un tratament medical. Potrivit postărilor pe Facebook, femeia avea un bandaj pe mâna stângă iar de sub acesta se vedea ieşind o branulă.

După o vreme, la sosirea poliţiştilor, şoferul a revenit la autoturism.

Contactat de AGERPRES, dr. Sorin Prişcă şi-a asumat greşeala, dar a spus că, pe de-o parte, nu a găsit niciun loc de parcare în apropierea cabinetului său, iar pe de altă parte, nu îşi planificase să rămână la cabinet decât câteva minute.

- Reclamă -

„A trebuit să merg pentru câteva minute la cabinetul medical unde lucrez, pentru a semna nişte documente. Recunosc că am parcat neregulamentar, fără să realizez că voi bloca ieşirea din curtea respectivă. Am cerut scuze doamnei respective pentru neplăcerile pricinuite. Mi-am asumat greşeala şi în faţa poliţiştilor şi am plătit fără comentarii amenda prevăzută de legislaţia rutieră în vigoare”, a declarat pentru AGERPRES dr. Sorin Prişcă.

Întrebat cărui fapt se datorează prezenţa pe bordul maşinii a ecusonului eliberat de Camera Deputaţilor, Sorin Prişcă a explicat că fiul său a fost acasă la finalul săptămânii trecute pentru a-şi vizita părinţii, întorcându-se duminică seară la Bucureşti, la Parlament, şi a uitat în autoturismul familiei ecusonul, de care s-a folosit cât a fost acasă.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, agent-şef adjunct Claudia Iuga, a declarat presei că şoferul autoturismului în cauză, în vârstă de 60 de ani, a fost sancţionat contravenţional pentru staţionare interzisă cu o amendă de 580 de lei şi trei puncte penalizare.

sursa: stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Comuna Păulești reciclează: cum puteți scăpa de echipamentele eelctrice și electrocasnice vechi

”Comuna Păulești reciclează” este un eveniment prin care oamenii pot preda echipamentele electrice și electrocasnice vechi, atât de mici,...
Sari la conținut